SUA cresc bugetul pentru scutul „Golden Dome”. La cât sunt estimate costurile programului american de apărare antirachetă

0
3
sua-cresc-bugetul-pentru-scutul-„golden-dome”.-la-cat-sunt-estimate-costurile-programului-american-de-aparare-antiracheta
SUA cresc bugetul pentru scutul „Golden Dome”. La cât sunt estimate costurile programului american de apărare antirachetă

Costul programului american de apărare antirachetă „Golden Dome” a fost revizuit în creştere la 185 de miliarde de dolari, cu 10 miliarde mai mult decât estimarea anterioară, pentru a accelera dezvoltarea capacităţilor spaţiale, a anunţat marţi directorul programului, generalul Michael Guetlein, citat de Reuters.

Proiectul implică acum ca antreprenori principali unele dintre cele mai mari companii din industria de apărare: Lockheed Martin, RTX şi Northrop Grumman.

 „Golden Dome” vizează extinderea sistemelor existente de apărare terestră, inclusiv interceptori, senzori şi sisteme de comandă şi control, dar şi integrarea unor componente spaţiale avansate, capabile să detecteze, urmărească şi eventual să contracareze ameninţările încă din orbită.

Printre programele accelerate se numără iniţiativa avansată de urmărire a rachetelor, o reţea de date spaţială şi sistemul HBTSS (Hypersonic and Ballistic Tracking Space Sensor), conceput pentru detectarea şi monitorizarea rachetelor hipersonice şi balistice.

Oficialii americani consideră dezvoltarea acestor capabilităţi esenţială, în contextul în care rivalii SUA îşi extind arsenalele de rachete hipersonice, dificil de interceptat cu sistemele actuale.

Estimarea de 185 de miliarde de dolari acoperă arhitectura completă a sistemului, care ar urma să fie implementat în următorul deceniu. Guetlein a respins însă estimările externe care indicau costuri de peste 1.000 de miliarde de dolari, susţinând că acestea se bazează pe modele de sisteme militare mult mai costisitoare, concepute pentru teatre de operaţiuni externe.

Generalul a descris sistemul de comandă şi control drept „ingredientul secret” al proiectului, menţionând că dezvoltarea este coordonată de un consorţiu format din nouă companii, care se reunesc săptămânal pentru evaluarea progresului şi pot exclude membrii care nu performează.

Totuşi, componenta cea mai riscantă rămâne dezvoltarea interceptorilor spaţiali, din cauza provocărilor legate de costuri şi scalabilitate. În acest context, Pentagonul mizează pe tehnologii emergente precum armele cu energie direcţionată şi inteligenţa artificială de nouă generaţie pentru a reduce costurile şi a creşte eficienţa sistemului.

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.