Decizia Israelului de a-și autoriza armata să ucidă orice înalt oficial iranian aflat pe lista sa de ținte a ridicat noi întrebări importante cu privire la așa-numita sa strategie de „decapitare” și la obiectivele pe care aceasta urmărește să le atingă. În cadrul unor discuții private, oficialii israelieni i-au informat pe omologii lor americani că, în cazul unei revolte, opoziția iraniană ar fi „măcelărită”. Acest lucru pare să fie în contradicție cu strategia lui Benjamin Netanyahu de a urmări schimbarea regimului prin țintirea unor figuri de rang înalt din aparatul politic și de securitate al Iranului, relatează The Guardian.
Cu toate acestea, chiar înainte de izbucnirea războiului pe scară largă, experții și analiștii specializați în Iran – precum și unii foști oficiali israelieni – se arătau sceptici cu privire la posibilitatea ca regimul clerical iranian să poată fi răsturnat prin astfel de atacuri.
Până în prezent, atacurile țintite i-au ucis, printre alții, pe liderul suprem Ali Khamenei, pe șeful serviciilor de securitate Ali Larijani și pe ministrul informațiilor Esmail Khatib.
În centrul problemei se află structura și reziliența regimului iranian – precum și modul în care atât regimul, cât și populația iraniană reacționează la astfel de atacuri.
Înainte ca Statele Unite și Israelul să lanseze atacurile lor în urmă cu trei săptămâni, experții estimaseră că regimul se afla într-o fază de stagnare în fața protestelor și că o anumită schimbare părea inevitabilă. Această dinamică s-a schimbat acum.
„Acesta nu este un regim personalizat”, a declarat Sanam Vakil, expert în Iran la Chatham House. „Există straturi instituționale sub fiecare individ și bănuiesc că răspunsul la atacurile de decapitare ar fi pur și simplu [promovarea] din interior – deși acest lucru riscă să aducă în prim-plan persoane necunoscute și netestate. Având în vedere rata de succes a Israelului, vă puteți imagina că există probabil persoane de rang inferior care nu sunt atât de dispuse să avanseze în sistem într-o muncă periculoasă.”
Până în prezent, Vakil nu consideră că strategia de decapitare a Israelului a avut succes. „În acest moment, pare că aceasta doar câștigă timp, și nu sunt sigură ce încearcă să obțină SUA, dar există riscul ca sistemul să fie reînviat, pentru a revigora un regim care era pe cale să-și piardă puterea, în care cei care au avansat în ierarhie au văzut cum mentorii, șefii și membrii familiilor lor au fost uciși.
Nu este o abordare care produce democrați jeffersonieni, ci luptători de rezistență înverșunați. Ea generează și mai multă rezistență”, a spus ea.
Istoria asasinatelor comise de Israel nu se poate lăuda cu prea multe succese. De-a lungul anilor, Israelul a ucis numeroși lideri de rang înalt din Hamas și Hezbollah, printre care liderul spiritual al Hamas, șeicul Ahmed Yassin, în 2004, și secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrallah. Cu toate acestea, deși campaniile israeliene au slăbit aceste grupări, ambele și-au revenit.
Jon B. Alterman, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, este un alt sceptic, citând exemplul Hamas, despre care a spus că „ca mișcare politică, și-a absorbit martirii și trăiește pentru a lupta în continuare”.
El a scris într-o postare recentă: „Din păcate, este puțin probabil să se obțină o îmbunătățire semnificativă prin decapitarea conducerii. Fiecare situație este unică și implică un element de întâmplare. Cu toate acestea, bilanțul realizărilor în ceea ce privește atingerea unor obiective politice ambițioase – ceea ce urmăresc Statele Unite – prin intermediul unui efort militar limitat este slab.”
Deși a dat ca exemplu uciderea lui Osama bin Laden pentru a ilustra modul în care un grup nestatal poate fi slăbit semnificativ prin eliminarea unui lider, Alterman a afirmat că încercarea israeliană de a decapita un stat era „fără precedent”.
„Unul dintre miturile răspândite în cadrul guvernului american după 11 septembrie și înainte de invazia Irakului era că trebuia pur și simplu să-i elimini pe cei «doisprezece răi» [din rândul înalților responsabili ai regimului] din Irak”, a declarat el pentru The Guardian. „Am considerat că era o idee greșită atunci și o consider greșită și acum. O problemă care nu a primit suficientă atenție este că, dacă elimini persoanele care au credibilitate în fața celor răi, nu mai rămâne nimeni cu influență care să-i oprească pe cei răi.
De asemenea, se pare că rezistența regimului este subestimată. Poate că este posibil să se provoace o divizare internă, dar nu cunosc nicio dovadă care să indice că ar exista democrați moderați care așteaptă în culise.”
Pentru Alterman, rezultatul cel mai probabil al strategiei de decapitare „este un Iran instabil pe plan intern”, care ar fi mai predispus să comită acte de violență în afara granițelor, fie prin război cibernetic, fie prin intermediari sau prin acte de terorism.
Situația este complicată de faptul că o revoltă populară încununată cu succes nu este neapărat cel mai probabil rezultat al destabilizării unui regim.
Într-un eseu publicat în ianuarie în revista americană Foreign Affairs, Afshon Ostovar, expert în Orientul Mijlociu la Naval Postgraduate School, a prevăzut că orice lovitură de stat ar veni, cel mai probabil, din rândurile Gărzii Revoluționare Islamice, cel mai puternic actor din țară, și ar avea ca scop menținerea instituțiilor existente, o dinamică potențială care rămâne valabilă și în prezent.
Steven Simon, expert în securitate la Dartmouth College și fost membru al Consiliului Național de Securitate al SUA, a scris în War on the Rocks: „Scenariul care merită mai multă atenție decât primește nu este prăbușirea Iranului, ci persistența Iranului; un Iran rănit, răzbunător și imposibil de controlat prin mijloacele care au câștigat războiul.”
Vakil a spus: „Există și ceva pervers în toată această situație. Ceea ce urmăresc Israelul și SUA, și care mă deranjează atât de mult, este faptul că în acest proces nu există nicio libertate de acțiune, nicio alegere și nicio justiție pentru iranieni.”
Citește și:
„Cine este următorul?”. Cum reușește Israelul să elimine un număr atât de mare de lideri iranieni
Editor : A.M.G.