
Atmosferă tensionată la dezbaterea bugetului MApn în Parlament. Senatorul PACE Ninel Peia a mers la comisia pentru buget, unde ministrul Apărării prezenta bugetul instituției, acuzându-l că nu știe nici măcar să tragă cu arma. „Văd că e puțin zgomot rusesc aici”, a fost replica lui Radu Miruță. Contrele au continuat apoi între PNL și PSD, după ce social-democrații au propus ajutoare one-off și pentru pensionarii militari. „Puțin bun simț nu v-ar strica. Vreți să aruncați în aer bugetul împreună cu AUR”, a transmis un lider liberal.
„Ați făcut armata sau nu”, a strigat senatorul Ninel Peia, reprezentant al grupului PACE – Întâi România, către ministrul Apărării, în timp ce acesta prezenta bugetul MApn.
Senatorul Opoziției a intrat în sală în timpul dezbaterilor și i-a adresat lui Radu Miruță întrebări, deși i s-a atras atenția că nu este membru al comisiei.
„Nu răspundeți la această întrebare, pentru că nu are calitatea de membru al comisiei”, i-a spus Bogdan Huțucă, președintele comisiei, ministrului Apărării.
„Ministrul nostru al Apărării nu știe să tragă cu arma”, a intervenit din nou Ninel Peia.
În replică, Radu Miruță i-a transmis acestuia că era încă la școală în momentul în care s-a scos armata obligatorie.
„Văd că e puțin zgomot rusesc aici. Pe vremea când s-a oprit participarea obligatorie la armată, eu eram la școală. Și am făcut una de care nu îmi este rușine”, a transmis Miruță.
Tensiunile au continuat, după ce deputatul PSD Adrian Câciu a prezentat un amendament prin care social-democrații propun acordarea de ajutoare one-off și pentru pensionarii militari.
„Aici nu e concurs de frumusețe”
„Ca ministru al Apărării și ca membru al acestui Parlament, eu aș susține nu o dată pe lună, ci în fiecare lună. Aici nu e concurs de frumusețe. Trebuie să respectăm niște principii și să punem în spate niște sume de bani. Pensionarii din zona militară nu au nevoie de ajutoare one-off, ci de ajutoare în fiecare lună. Haideți să menținem niște lucruri funcționale în țara asta, ca să putem face alocările necesare”, i-a transmis Miruță lui Câciu.
„Cine crede că nu sunt bani pentru a ajuta oamenii săraci din țara asta înseamnă că habar nu are”, a fost replica social-democratului.
Sighiartău: „Există o înțelegere între PSD și AUR”
De partea cealaltă, deputatul PNL Robert Sighiartău a acuzat că există o înțelegere între PSD și AUR, după ce reprezentanții partidului condus de George Simion au anunțat că vor susține la vot amendamentul, pe motiv că „e vorba de oameni care și-au făcut datorie față de țară”.
„Dumneavoastră, domnule Câciu, ne-ați adus într-o situație a deficitului bugetar care ne-a dus inclusiv în zona suspendării fondurilor europene. Dumneavoastră, fost ministru al fondurilor europene, ați lăsat PNRR-ul praf, iar acum veniți și ne dați lecții în această comisie.
Înțeleg că există această înțelegere între PSD și AUR, prin care vă doriți aruncarea în aer a bugetului de stat, însă totuși faceți-o mai cu tact. O să vă spună alegătorii pe care îi prostiți pe Facebook și pe TikTok că ați devenit anexa PSD.
Înțeleg populismul, domnule Câciu. Asta faceți în fiecare zi. Însă puțin bun-simț nu v-ar strica. La cum ați lăsat, împreună cu Ciolacu, bugetul de stat, ar trebui să vă ascundeți nu un an, ci zece ani de zile”, a transmis liberalul.
Editor : A.G.

