Sănătatea, pe lista rezoluțiilor de început de an: De 30 de ani, abonamentele medicale sprijină prevenția și deciziile informate

0
3
sanatatea,-pe-lista-rezolutiilor-de-inceput-de-an:-de-30-de-ani,-abonamentele-medicale-sprijina-preventia-si-deciziile-informate
Sănătatea, pe lista rezoluțiilor de început de an: De 30 de ani, abonamentele medicale sprijină prevenția și deciziile informate

La început de an, rezoluțiile legate de alimentație mai sănătoasă, suplimente sau mai multă mișcare se află constant în topul priorităților românilor. Medicii atrag, însă, atenția că aceste schimbări, deși bine intenționate, ar trebui să pornească de la o evaluare medicală corectă, nu de la recomandări generale sau tendințe din social media.

Analizele de sânge, ecografiile de rutină sau un consult la un medic generalist pot oferi informații importante despre metabolism, carențe nutriționale sau eventuale dezechilibre care influențează direct eficiența unei diete sau a unui program de antrenament.

Investigațiile și analizele medicale sunt punctul de plecare pentru orice schimbare sănătoasă. Ele ne arată dacă organismul are carențe, ce tip de efort este potrivit și ce ajustări alimentare sunt cu adevărat necesare, astfel încât recomandările să fie personalizate și, în primul rând, sigure.”, explică Dr. Denisa Mărgărit, medic de familie.

Datele Regina Maria arată că persoanele care au un abonament medical ajung la medic de aproximativ șapte ori pe an, de aproape trei ori mai des decât cei fără abonament, o diferență care reflectă o preocupare mai mare pentru prevenție și diagnostic timpuriu. Această frecvență a controalelor se înscrie într-un context mai amplu: de trei decenii, abonamentele medicale contribuie la facilitarea accesului constant la îngrijire medicală în România, pentru persoane fizice, companii și antreprenori, susținând monitorizarea pe termen lung a stării de sănătate.

Ce investigații pot fi utile înainte de schimbări majore ale stilului de viață?

Pentru persoanele care își propun să înceapă un program de mișcare mai intens, precum alergarea sau antrenamentele regulate de tip cardio, o evaluare medicală prealabilă poate oferi repere importante de siguranță. Un consult medical, alături de analizele uzuale de sânge și, atunci când este cazul, investigații care evaluează funcția cardiacă, pot ajuta la identificarea unor afecțiuni nediagnosticate sau a unor limite personale care impun adaptarea efortului, mai ales după o perioadă lungă de sedentarism.

În cazul schimbărilor alimentare mai ample, cum sunt dietele restrictive sau inițiativele precum „Veganuary”, analizele pot ajuta la monitorizarea modului în care organismul se adaptează. Parametri precum glicemia, profilul lipidic, nivelul fierului sau al vitaminei B12 oferă informații relevante, atât înainte de începerea dietei, cât și după câteva săptămâni, pentru a evalua dacă noul regim susține nevoile nutriționale sau necesită ajustări.

În ceea ce privește suplimentele alimentare, analizele de laborator pot orienta deciziile într-un mod echilibrat. Ele pot indica dacă există carențe reale care justifică administrarea anumitor vitamine sau minerale și pot ghida dozajul, evitând utilizarea inutilă sau excesivă a suplimentelor, fără a exclude rolul unei alimentații corecte, ca bază a sănătății.

În acest context, abonamentele medicale de sănătate generală, precum cele de tip Comfort, pot reprezenta o opțiune practică pentru persoanele care își propun schimbări concrete de stil de viață la început de an.

Abonamentele medicale, inclusiv cele de bază, includ un set anual de analize și consulturi medicale, fiind cea mai bună alegere pentru un stil de viata cu adevărat sănătos.

Până pe 23 februarie 2026, Regina Maria oferă reduceri de până la 30% pentru abonamentele destinate persoanelor fizice, atât pentru pachetele de sănătate generală, cât și pentru alte tipuri de abonamente, care acoperă nevoi mai specifice.

Datele indică un aspect esențial pentru sănătatea publică: atunci când accesul la servicii medicale este constant și previzibil, oamenii ajung mai des la medic, identifică problemele mai devreme și pot preveni complicații care, pe termen lung, sunt mai dificil și mai costisitor de gestionat.

Editor : A.D.V.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.