
Regimul de la Teheran a pregătit din timp un plan de continuitate, atât militar, cât și politic, iar eliminarea liderului suprem nu înseamnă automat o slăbire a mecanismului de putere din Iran. Într-o intervenție la Digi24, jurnalista Carmen Gavrilă, specializată în Orientul Mijlociu, a explicat că strategia Republicii Islamice a fost construită cu ani înaintea intervenției militare începute pe 28 februarie și că, în acest moment, miza reală pentru regim este supraviețuirea, nu reforma sau democratizarea.
Planuri B pentru conducerea regimului
Întrebată cum reușește Iranul să reacționeze coordonat în lipsa unui lider suprem, experta a arătat că descentralizarea și pregătirea unor variante de succesiune au fost stabilite din timp.
„Asta este și strategia care a fost stabilită încă înainte de intervenția militară la care am asistat cu toții pe 28 februarie. De mulți ani, și cu atât mai mult după războiul de 12 zile din vara trecută, pregătirile au fost mai intense. Strategia pe care și-a pus-o la punct Republica Islamică, în așteptarea acestui moment, a fost nu numai o descentralizare din punct de vedere militar a comandamentelor diverselor forțe pe care le vedem acționând zilele acestea, dar și planuri B în ceea ce privește structura de conducere politică și ideologică a regimului.”
Ea a subliniat că declarațiile făcute anterior de președintele american Donald Trump privind eliminarea succesorilor pentru funcția de lider suprem nu sunt întâmplătoare.
„Nu este întâmplător faptul că președintele american Donald Trump a spus ieri că au fost deja eliminați toți succesorii pentru postul de lider suprem, în urma lichidării lui Ali Khamenei.”
Lista celor cinci ayatollahi
Potrivit informațiilor care circulă în spațiul public iranian, ar exista deja o listă de cinci ayatollahi din cadrul Consiliului Experților, organismul format din 88 de membri care are atribuția de a desemna liderul suprem.
„Astăzi a venit vestea, și e clar că așa s-a și întâmplat, cu eliminarea fiului lui Khamenei, Mojtaba Khamenei, care era cotat printre potențialii succesori, deși tatăl său nu agrea ideea, pentru că nu dorea să proiecteze imaginea unei succesiuni de putere ereditare, după model monarhic, adică exact ceea ce Revoluția Islamică a dărâmat în 1979. Numai că zumzăie foarte multe informații în zonă, pe rețelele de socializare iraniene, inclusiv din Iran, pentru că da, mai sunt scăpări, deși inițial se anunțase că internetul este blocat, care vorbesc despre faptul că deja există o listă de cinci ayatollahi din acel Consiliu al Experților, format din 88 de membri, din rândul cărora urmează să fie ales viitorul lider suprem.”
Ea a precizat că, deși pe listă apar și nume percepute drept ceva mai flexibile, nu este vorba despre o schimbare de paradigmă.
„Cred că democrație este un cuvânt prea mare. În acest moment, Republica Islamică își joacă supraviețuirea, iar supraviețuirea nu ține de o reformă profundă, pentru că asta ar echivala, pentru regimul de la Teheran, cu autoanularea.”
Cine este favorit pentru funcția supremă
Unul dintre numele vehiculate este Alireza Arafi, considerat apropiat de Forța Quds, brațul pentru operațiuni externe al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice.
„Dacă este să ne uităm la Alireza Arafi, despre care se spune că în acest moment ar avea cele mai multe șanse să devină liderul suprem al Iranului, pentru că este și în acest consiliu de tranziție, este și în Consiliul Experților, iar numai de acolo este ales viitorul lider suprem. Numai că Alireza Arafi este perceput ca fiind foarte apropiat, în special, de Forța Quds, acel braț pentru acțiuni externe al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice. Iar asta înseamnă, în traducerea pe care o dau chiar iranienii, faptul că Republica Islamică nu va renunța la exportarea revoluției islamice.”
În ceea ce privește posibilitatea reluării negocierilor cu Statele Unite, experta a arătat că, oficial, Teheranul transmite un refuz categoric.
„Este de remarcat, cred, și relevant pentru viitor, faptul că Iranul a lovit aproape toate statele din regiune, cu excepția Turciei și, atenție, a Omanului, țara care a mediat ultima serie de negocieri dintre Statele Unite și Republica Islamică. Asta poate fi citit în termenii păstrării unui canal pentru viitoare potențiale negocieri. :eful Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii Islamice Iran, Ali Larijani, a spus clar și a pus capăt tuturor zvonurilor de ieri, potrivit cărora Iranul ar putea fi deschis la discuții, și l-a contrazis astfel pe președintele Donald Trump. Larijani a spus clar: Iranul nu negociază”.
Editor : Ș.A.

