
Parlamentul European suspendă ratificarea acordului comercial încheiat de UE cu Statele Unite ale Americii în iulie anul trecut, transmite site-ul postului francez de televiziune BFMTV. Președinta grupului S&D din legislativul european, Iratxe Garcia Perez, a declarat că grupurile politice din PE au ajuns la „acord majoritar”.
Decizia este un prim răspuns al Uniunii Europene la noile presiuni exercitate de Donald Trump asupra a șase state membre, Danemarca, Suedia, Franța, Germania, Olanda și Finlanda, în legătură cu Groenlanda. Statele Unite amenință să le impună suprataxe vamale. Măsura ar urma să afecteze și Norvegia și Marea Britanie, care nu sunt membre UE.
Concret, acordul din iulie anul trecut prevede taxe vamale de 15% asupra exporturilor europene către Statele Unite și eliminarea acestora în ceea ce privește exporturile americane către UE. Înghețarea discuțiilor în cadrul Parlamentului European împiedică ratificarea și, prin urmare, aplicarea acestuia.
Această decizie a fost susținută de PPE (dreapta), cel mai important grup din Parlamentul European. O parte a extremei drepte s-a opus. „Considerăm că este o greșeală”, a declarat copreședintele grupului ECR, italianul Nicola Procaccini, membru al partidului lui Giorgia Meloni. Dimpotrivă, grupul Patrioților, prezidat de eurodeputatul francez Jordan Bardella, s-a declarat în favoarea „suspendării” acestui acord.
UE are în vedere o ripostă mai amplă. „Răspunsul nostru va fi ferm, unit și proporțional”, a subliniat Ursula von der Leyen în discursul său la Forumul Economic Mondial de la Davos. Într-o primă etapă, responsabilii europeni ar putea, la rândul lor, să majoreze taxele vamale pentru o serie de produse americane în valoare de 93 de miliarde de euro.
Marți, Emmanuel Macron a semnalat o situație „nebunească” în care Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să utilizeze „pentru prima dată” instrumentul anti-coerciție împotriva Statelor Unite. Acest instrument ar permite limitarea importurilor dintr-o țară, accesul la anumite piețe publice și blocarea anumitor investiții atunci când aceasta încearcă să-și impună punctul de vedere prin coerciție economică.
„Europa dispune acum de instrumente foarte puternice și trebuie să le utilizăm atunci când nu suntem respectați și când regulile jocului nu sunt respectate”, a insistat Emmanuel Macron marți.
PPE, prin vocea președintelui său Manfred Waber, a făcut totuși apel la „dezescaladare”, refuzând punerea în aplicare a mecanismului. Același lucru este valabil și pentru grupul de extremă dreapta ECR, care include în special membrii partidului lui Giorgia Meloni. Recurgerea la ceea ce unii au numit „bazooka” economică este însă susținută de celelalte familii politice.
Editor : B.E.

