Regele Harald al Norvegiei se află internat într-un spital din Spania. Cu ce probleme de sănătate se confruntă suveranul

0
1
regele-harald-al-norvegiei-se-afla-internat-intr-un-spital-din-spania.-cu-ce-probleme-de-sanatate-se-confrunta-suveranul
Regele Harald al Norvegiei se află internat într-un spital din Spania. Cu ce probleme de sănătate se confruntă suveranul

Regele Harald al Norvegiei, în vârstă de 89 de ani, a fost internat marţi în spital pe insula spaniolă Tenerife, suferind de o infecţie şi de deshidratare, a anunţat Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters.

Regele, care se afla într-o vacanţă privată împreună cu soţia sa, regina Sonja, atunci când a fost spitalizat, se află în stare stabilă, anunță Palatul Regal norvegian.

Harald, cel mai în vârstă monarh în viaţă din Europa, este şeful ceremonial al statului Norvegiei din 1991.

Îi doresc regelui nostru o recuperare rapidă”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune norvegian NRK, în timpul unei vizite în Ucraina.

Medicul personal al regelui va călători în Tenerife pentru a ajuta serviciul medical local, a anunţat palatul.

Harald a fost spitalizat în 2024 pentru o infecţie în timp ce se afla în vacanţă în Malaezia şi a primit un stimulator cardiac temporar la un spital din această ţară. Ulterior, el a fost transferat în Norvegia, unde i s-a implantat un dispozitiv permanent.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.