
Partidele vor încasa 14 milioane de lei din subvenții în luna ianuarie. Cele mai mari sume sunt luate de PSD și AUR. Guvernul a decis anul trecut ca sumele să fie tăiate cu 10%. Adrian Țuțuianu, președintele AEP, a declarat, joi, la Digi24, că sunt în discuții la nivel politic și alte reduceri de subvenții iar pe luna ianuarie 2026 partidele primesc cu 25-26% mai puțini bani decât în aceeași lună din 2025.
„Am făcut un calcul pornind de la două dispoziții legale. Este vorba de OUG 89/2025, adoptată pe 24 decembrie 2025, care are la articolul 25, aliniat 1 «în anul 2026 subvenția alocată partidelor politice se diminuează cu 10% față de nivelul acordat în anul 2025».
A doua prevedere bugetară rezultă din dispozițiile articolului 21 din legea 500/2002 privind finanțele publice locale, care stabilește că pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza creditele de angajament și creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora. Repartizarea celor 10% se face în semestru al doilea. Această situație reglementează împrejurarea în care nu există adoptată o lege a bugetului de stat, ceea ce ne obligă la o diminuare cu 10% până când se reglează această situație prin legea bugetului de stat.
Pornind de la cele două prevederi legale și de la principiul unei execuții bugetare prudente a făcut o alocare pentru luna ianuarie, urmând ca să reglăm lucrurile după de adoptare a legii bugetului de stat”, a afirmat Adrian Țuțuianu.
Acesta spune că partidele vor avea cu 25-26% mai puțini bani de la bugetul de stat.
„Deocamdată sunt declarații de intenție. Nu avem o reglementare care să ducă la concluzia că ar trebui să diminuăm cu 40% alocațiile cu titlu de subvenții pentru partidele politice.
Sunt mult mai puțini decât în anii electorali și, noi, ca autoritate electorală, avem obligația să punem în aplicare legea și asta am făcut”, susține Țuțuianu.
Șeful AEP afirmă că sunt discuții pentru reduceri suplimentare.
„Nivelul subvențiilor se stabilește prin legea bugetului de stat, nu de către Autoritatea Electorală Permanentă. Ceea ce vreau eu să vă spun cu titlu de principiu, respectând în limitele mandatului, este că cred că este necesară continuarea finanțării partidelor politice de la bugetul statului pentru a asigura transparență și combaterea unor eventuale situații de corupție. Și cred că este o soluție înțeleaptă. Cât este cuantumul, este decizia legiuitorului și se stabilește prin legea bugetului de stat”, a declarat Adrian Țuțuianu.
Citește și: Ce diferențe există între subvențiile primite de partidele parlamentare în 2026 și sumele încasate în 2025
Editor : Alexandru Costea

