Reacție din AUR după ce Curtea Constituțională a aprobat tăierea pensiilor magistraților

0
2
reactie-din-aur-dupa-ce-curtea-constitutionala-a-aprobat-taierea-pensiilor-magistratilor
Reacție din AUR după ce Curtea Constituțională a aprobat tăierea pensiilor magistraților

Senatoarea AUR Niculina Stelea consideră că decizia CCR care stabileşte că legea pensiilor magistraţilor este constituţională „a întârziat prea mult”, precizând însă că „nu se rezolvă nimic imediat”, ci doar într-un termen lung s-ar putea ajunge la „o poziţie de echitate”.

„Reforma pensiilor magistraţilor este un lucru bun. Decizia CCR a întârziat prea mult pe fondul unor negocieri politice netransparente. Într-un final apoteotic, Curtea s-a dovedit din nou un simplu executant al unor comenzi politice invizibile”, a scris Niculina Stelea miercuri pe Facebook, potrivit Agerpres. 

Senatoarea AUR susţine că „pensiile magistraţilor vor fi în continuare mari – 70% din ultimul salariu net, nu sunt afectate pensiile aflate în plată, magistraţii vor ajunge la vârsta de pensionare de 65 de ani abia în 2041, vârsta minimă de pensionare în 2026 fiind 48 de ani şi pentru a ieşi cu pensie întreagă, magistraţii vor fi trebuit să lucreze 35 de ani în sistem”.

„Impactul bugetar imediat este neglijabil. Deci, dacă îi auziţi pe Bolojan şi Nazare că jubilează, trebuie să înţelegeţi că nu se rezolvă nimic imediat, dar că, pe termen lung (prea lung), s-ar putea ajunge, totuşi, într-o poziţie de echitate. Partea urâtă abia acum urmează. Sunt convinsă că Ilie Bolojan va încerca să treacă cu tancul peste pensionarii din Armată şi Poliţie”, a adăugat Stelea.

Curtea Constituţională a României a respins miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor şi a stabilit că actul normativ este constituţional.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.