
Elevii se întorc joi la cursuri după vacanţa prilejuită de sărbătorile de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, relatează Agerpres. Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică/ale agentului termic/drumuri impracticabile, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2026 cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în șase unități de învățământ din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj.
Anul şcolar 2025-2026 este structurat pe intervale de cursuri şi vacanţe, după cum urmează:
* intervale de cursuri
– de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;
– de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie;
– de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare;
– de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor şcolare, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
– de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026;
* intervale de vacanţă:
– de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;
– de sâmbătă, 20 decembrie, 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
– de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marţi, 14 aprilie 2026;
– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Vacanţa de o săptămână din semestrul al doilea va fi stabilită de inspectoratele şcolare judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026.
Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unităţile de învăţământ.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 5 iunie 2026.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 12 iunie 2026 iar pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 26 iunie 2026.
La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică, urmărind şi scopul acestor programe.
În situaţia suspendării cursurilor, conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.
În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.
Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea/unităţile de învăţământ respectivă/respective.
Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică/ale agentului termic/drumuri impracticabile, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2026 cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în șase unități de învățământ din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj, respectiv:
Hunedoara:
– Școala Primară General Berthelot
– Școala Gimnazială Răchitova
Mehedinți:
– Școala Gimnazială Balta
Sălaj:
– Școala Gimnaziala Nr. 1 Marca
– Școala Primară Glod
– Liceul Tehnologic Mihai Viteazu, Zalău.
Informațiile incluse în acest material sunt primite în cursul acestei zile, până la ora 16:00, și vor fi actualizate în funcție de evoluția situației și de deciziile luate la nivel județean.
Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor de curs.

