
Președintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu, susține că instituția nu a identificat practici anticoncurențiale pe piața carburanților, în ciuda creșterii prețurilor. „Nu am depistat înțelegeri între companii. Scumpirile vin din criza internațională”, a declarat acesta, marți, la Digi24.
Prețurile carburanților au crescut în România, însă autoritățile susțin că evoluția este determinată de contextul extern, nu de înțelegeri între companii. Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că instituția monitorizează constant piața, dar până în prezent nu au fost identificate practici de tip cartel.
„Nu am depistat înțelegeri sau comportamente coordonate între companiile din România, dar monitorizăm situația și, dacă apar indicii în acest sens, vom interveni”, a afirmat acesta.
Chirițoiu explică faptul că o parte dintre companiile care vând carburanți în România dispun de propriile surse de petrol, ceea ce le-a permis să atenueze impactul creșterilor internaționale.
„Faptul că au petrolul lor i-a ajutat pe cei care comercializează carburant să suporte creșterea sau să nu transmită integral cotațiile în prețul final. Prețurile au crescut, este foarte rău, dar au crescut din cauza crizei internaționale. Nu au crescut mai mult decât în alte țări din Uniunea Europeană, din contră, au crescut mai puțin”, a precizat Chirițoiu.
Acesta a atras atenția și asupra unui posibil risc legat de diferențele de preț între state. Dacă carburanții ar fi semnificativ mai ieftini în România decât în alte țări, comercianții ar putea prefera exportul.
„Singurul risc de a rămâne fără produse este dacă avem prețuri mai mici decât țările din jur. Dacă diferența ar fi foarte mare, de exemplu față de Germania, toată lumea ar vinde acolo și am rămâne fără combustibil”, a explicat șeful Consiliului Concurenței.
Citește și: „Trebuie să conducem mai puțin”. Șeful OMV avertizează asupra unei posibile crize de combustibil
Editor : C.A.

