
Președintele și premierul Poloniei au făcut front comun în fața remarcilor lui Donald Trump. Acesta minimalizase rolul forțelor armate ale aliaților NATO în teatrele militare de operațiuni.
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, i-a numit pe soldații polonezi „eroi” care merită „respect și cuvinte de recunoștință pentru serviciul lor”, după ce Donald Trump a minimalizat rolul aliaților NATO în Afganistan, unde trupele poloneze au luptat alături de forțele americane.
Într-un interviu acordat postului american de televiziune Fox News, care a declanșat o val de critici în toată Europa, Trump a pus la îndoială fiabilitatea NATO și a minimalizat rolul forțelor aliate în operațiunile militare conduse de SUA.
„Am spus întotdeauna: vor fi ei [aliații NATO] acolo dacă vom avea vreodată nevoie de ei? Și acesta este testul suprem. Nu sunt sigur de asta”, a spus el.
„Nu am avut niciodată nevoie de ei. Nu le-am cerut niciodată nimic. Știți, ei vor spune că au trimis niște trupe în Afganistan, și au făcut-o – au rămas puțin în spate, puțin în afara liniei frontului”, a adăugat el.
Citește și
Aproape 33.000 de soldați polonezi și personal al Ministerului Apărării au participat la misiunea din Afganistan timp de aproape două decenii. Patruzeci și trei de soldați polonezi au fost uciși, împreună cu un angajat civil care lucra ca paramedic, scrie site-ul TVP News.
Președintele Nawrocki, om politic de dreapta, preferat de președintele american în detrimentul premierului Tusk, a scris pe X: „Nu există nicio îndoială că soldații polonezi sunt eroi. Ei merită respect și cuvinte de recunoștință pentru serviciul lor.”
„Patruzeci și patru de polonezi curajoși au căzut în Afganistan: 43 de soldați și un civil. Ei vor rămâne pentru totdeauna în memoria noastră!”
Anterior, ministrul polonez de externe Radosław Sikorski a scris pe X: „Nimeni nu are dreptul să batjocorească serviciul soldaților noștri”.
Sikorski a adăugat că provincia Ghazni din sud, unde a fost dislocat contingentul polonez, era o zonă de front și una dintre cele mai periculoase regiuni din Afganistan.
Prim-ministrul Donald Tusk a abordat și el această problemă, amintind de ceremonia de rămas bun pentru soldații polonezi căzuți la datorie la care a participat în Ghazni în 2011.
„Ofițerii americani care m-au însoțit la acea vreme au spus că America nu va uita niciodată eroii polonezi. Poate că ar trebui să-i reamintească acest lucru președintelui Trump”, a scris Tusk pe X.
„
Editor : Sebastian Eduard

