Povestea vaporului românesc „Fundulea” reprezintă unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria marinei comerciale române, desfășurată pe fundalul tensionat al războiului din zona Golfului.
Era 1987 și deja războiul irano-irakian se apropia de final. Nicolae Ceaușescu încerca să joace la două capete, însă avea mare nevoie de petrolul irakian, lucru iritant pentru regimul de la Teheran.
Nava, un cargou de aproximativ 7.800 tdw, construită la șantierul naval din Galați, făcea parte din flota comercială a României și era utilizată pentru transporturi internaționale.
La 23 noiembrie 1987, „Fundulea” se afla în tranzit prin Strâmtoarea Ormuz, după ce încărcase praf de marmură (sau chiar marmură după alte surse) din Italia. Avea ca destinație Kuweitul.
În acea dimineață, în jurul orei 06:00, nava a fost supusă unui control radio de către un vas militar iranian, după care a fost interceptată de un alt vas, fără pavilion, care i-a cerut să oprească motoarele. După aproximativ 45 de minute în care situația a părut că se detensionează, vasul militar a revenit brusc și a lansat un atac violent asupra vaporului românesc cu aproximativ 8–10 rachete cu napalm. Loviturile au vizat zona provei, compartimentul de comandă, cabinele echipajului și sala motoarelor. Toate, compartimente esențiale. Un incendiu devastator a urmat curând.
Atacul s-a produs în contextul conflictului Iran-Irak, când navele comerciale erau frecvent ținte în zona Golfului Persic. Se presupune că „Fundulea” fusese interceptată în apropierea sau la intrarea în apele teritoriale iraniene, ceea ce a amplificat tensiunile din jurul incidentului.
Echipajul a trăit momente dramatice, luptând pentru supraviețuire în mijlocul incendiului care părea că înghite toată nava. Căpitanul Radu Ion Lupu a fost grav rănit și evacuat de urgență, fiind transportat mai întâi la Dubai, apoi în România, unde ulterior a și decedat (conform altor surse, ar fi decedat în Elveția).
Alte trei persoane, printre care un ofițer de punte și un bucătar, au suferit răni grave, dar au reușit să supraviețuiască.
Napalmul a transformat totul într-un infern
Martorii au descris atacul drept extrem de violent, napalmul transformând nava într-un infern. Lipsa însemnelor oficiale ale atacatorilor a dus la perceperea incidentului ca un act de natură paramilitară, apropiat de terorism.
După lansarea semnalului SOS, mai multe elicoptere militare și civile au intervenit în zonă. Prima navă care a acordat ajutor a fost o vedetă militară din Oman, urmată de un remorcher olandez care a reușit să limiteze incendiul cu ajutorul tunurilor de apă. Ulterior, un alt remorcher a participat la operațiune, iar cargoul avariat a fost tractat până într-un port din Emiratele Arabe Unite.
Incidentul a avut și implicații diplomatice importante, implicând conducerea României de la acea vreme, în frunte cu Nicolae Ceaușescu, în contextul relațiilor delicate pe care țara le menținea atât cu Iranul, cât și cu Irakul. Dar toate au rămas invizibile pentru marele public, care nu a avut acces la informații.
Mărturiile unor supraviețuitori
La 30 de ani de la incident, în 2017, zece dintre membrii echipajului s-au întâlnit pentru a depăna amintiri.
Ambarcaţiunea respectivă a cerut marinarilor români să declare marfa şi destinaţia, povestește un martor ocular prezent la întâlnire.
„După ce domnul comandant a declarat marfa, care era marmură, încărcată la Marina di Carrara, le-a spus şi destinaţia, iar ei s-au prefăcut că nu înţeleg engleza. Le-am repetat de vreo 10 ori destinaţia: Kuwait. Cu câteva zile înainte, ei bombardaseră nişte platforme petroliere din Kuwait, erau în conflict şi cu Kuwait, probabil, auzind destinaţia, şi-au pus probleme. Au plecat, iar după 10 – 15 minute, s-au întors şi, fără aviz, au început să tragă în navă. Au fost şapte sau opt proiectile, percutant incendiare, cu napalm. După care, lovind şi comanda de navigaţie, am fost grav rănit”, a povestit Gheorghe Foriş.
El a mai spus că s-a trezit într-un elicopter, care l-a transportat la spital împreună cu bucătarul echipajului, care a avut arsuri pe toată suprafaţa corpului şi cu comandantului navei care a fost cel mai grav rănit în urma atacului.
Ei au fost duşi iniţial la Oman, iar de acolo au fost preluaţi de un alt elicopter şi transportaţi la o unitate medicală din Emiratele Arabe. Gheorghe Foriş a menţionat că bucătarul a fost lovit de un proiectil în momentul când lua oala de ciorbă. Proiectilul i-a trecut prin oală şi i-a ars faţa, iar când a ajuns la spital încă mai fumega.
Ajutorul de medic de la bordul navei, Vasile Gavriloae, a afirmat că a făcut tot ce se putea pentru comandantului navei şi pentru bucătar. „Am încercat să fac ce aveam de făcut pentru comandant. Din păcate am reuşit prea puţin pentru că rănile lui erau atât de grave încât nu aveam ce să fac cu ce aveam eu la îndemână. Am făcut ce am putut. După scurt timp au fost ridicaţi de un elicopter şi duşi la spital”, a povestit ajutorul de medic. „Cu tot ce aveam eu, cu amărâtele de pansamente pe care le aveam la îndemână, chiar nu aveam ce să-i fac. Din păcate, domnul comandant avea şi o rană la cap, avea o schijă intracraniană destul de mare, de vreun centimetru, plus o schijă foarte mare în abdomen, care i-a distrus bazinul. I-au amputat picioarele la spital şi era în comă”, a mai afirmat Vasile Gavriloae, care a menţionat că decesul comandantului a survenit la un spital din Elveţia.
Povestea timonierului Constantin Vârlan
Constantin Vârlan, timonier pe nava Fundulea, a spus că în momentul atacului dormea deoarece fusese de cart, aflându-se într-o cabină chiar din partea în care s-a tras. „Primul meu gând, în somn fiind, a fost că ne-au rupt în două şi că nava se va scufunda şi am încercat să sar pe geam. Eram în pantaloni de pijama. Când am ajuns la geam, a fost cealaltă explozie şi, din frică, m-am retras înapoi. Am încercat să ies pe culoar, dar deja nu se putea respira, era un fum înecăcios, sulfuros. Am intrat înapoi în cabină, am luat o gură de aer proaspăt, şi am ieşit din nou pe hol, bâjbâind, cu ochii închişi. Ştiam cât am până la ieşire şi mergem cu ochii închişi, pipăind peretele. La ieşire am deschis ochii şi primul pe care l-am văzut a fost domnul şef mecanic. Cobora din comandă, plin de sânge, şi mi-a spus: Au tras în noi! şi a tras şi o înjurătură”, îşi aminteşte Constantin Vârlan.
După ce a ieşit, timonierul spune că nava iraniană făcea rondouri şi s-a privit în ochi cu cel care era la mitralieră. „Probabil ar fi tras, dar cel din faţă, de la timonă, a întors nava şi nu a mai apucat. Umbla la mitralieră, dar nu a mai prins unghiul. Ei voiau să facă rău. Atâta ştiau, atâta făceau”, a afirmat Vârlan.
Primul grup de marinari de pe nava Fundulea s-a întors acasă după o săptămână, iar ceilalţi au revenit în ţară pe 31 decembrie.
Autorităţile române le-au spus să nu vorbească despre acest incident pentru a nu strica relaţiile diplomatice dintre cele două ţări.
Niciunul dintre marinarii prezenţi la această întâlnire nu a renunţat să navigheze după acest atac. Mai mult, unul dintre ei s-a întors la bordul navei Fundulea după ce aceasta a fost reparată.
Coincidență, Iranul avea să fie ultima vizită oficială a dictatorului român, doi ani mai târziu, în decembrie 1989.
Editor : Sebastian Eduard