Poluare masivă în lacul de acumulare Vidraru. A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

0
1
poluare-masiva-in-lacul-de-acumulare-vidraru.-a-fost-convocat-comitetul-judetean-pentru-situatii-de-urgenta
Poluare masivă în lacul de acumulare Vidraru. A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Prefectul Judeţului Argeş, Ioana Făcăleaţă, a convocat joi seară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în urma unei poluări apărute în lacul de acumulare Vidraru.

„În cadrul şedinţei CJSU am dispus: luarea tuturor măsurilor pentru izolarea, stoparea şi neutralizarea poluării; stoparea unei eventuale propagări a poluării în aval de baraj”, a transmis Ioana Făcăleaţă.

Prefectul a subliniat că situaţia trebuie gestionată astfel încât alimentarea cu apă în municipiul Curtea de Argeş şi comunele limitrofe să fie asigurată fără a fi afectată de poluare, iar operatorul local, societatea Aquaterm SA, trebuie să asigure monitorizarea calităţii apei şi informarea promptă a populaţiei.

„Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea şi celelalte instituţii competente au obligaţia de a monitoriza permanent evoluţia situaţiei. La faţa locului au început deja intervenţii de izolare a sursei poluării şi se continua până la eliminarea completă a riscurilor de mediu şi pentru populaţie”, a precizat prefectul judeţului Argeş.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.