
Premierul Ilie Bolojan a informat luni conducerea PNL că în zilele următoare coaliţia va decide modalitatea prin care va fi adoptat pachetul de relansare economică. PNL anunţă că susţine ferm adoptarea acestui pachet şi a avansat o serie de propuneri menite să întărească impactul măsurilor.
Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a votat luni, în cadrul şedinţei, pentru continuarea dialogului privind pachetul de relansare economică, anunţă formaţiunea într-un comunicat.
„PNL susţine ferm adoptarea acestui pachet, considerat esenţial pentru dezvoltarea economică a României, şi a avansat o serie de propuneri menite să întărească impactul măsurilor”, se arată în comunicatul citat de News.ro.
PNL arată că are în vedere două obiective strategice în cadrul acestor propuneri: echilibrarea balanţei comerciale prin măsuri dedicate creşterii exporturilor de produse româneşti şi creşterea valorii adăugate încorporate a producţiei interne, astfel încât economia românească să genereze mai multă competitivitate şi investiţii.
Liberalii mai anunţă că în cadrul şedinţei, premierul i-a informat pe colegii din conducerea partidului că, în zilele următoare, coaliţia va decide modalitatea prin care va fi adoptat pachetul de relansare economică.
Biroul Politic Naţional al PNL a decis şi ca funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PNL Constanţa să fie preluată de Florin Mitroi, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Editor : B.P.

