
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență în primele două luni din 2026 a ajuns la 1.091, în creștere cu 13,17% față de aceeași perioadă din 2025, când au fost înregistrate 964 de cazuri, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Capitala conduce clasamentul, cu 222 de insolvențe în ianuarie-februarie 2026, însă numărul este în scădere cu 8,64% față de anul trecut.
Pe următoarele locuri se află județele Cluj, cu 71 de cazuri (plus 18,33%), Bihor cu 64 (minus 12,33%) și Timiș cu 40 (plus 2,56%).
Creșteri semnificative au fost înregistrate în Maramureș și Arad (ambele cu aproape 90%), dar și în Buzău și Prahova. La polul opus, cele mai puține insolvențe s-au consemnat în județe precum Caraș-Severin, Covasna sau Alba.
În total, în luna februarie 2026 au fost raportate 562 de insolvențe la nivel național, cele mai multe în București, urmat de Bihor și Maramureș.
Pe domenii de activitate, cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și amănuntul, inclusiv repararea autovehiculelor, 185 de cazuri. Urmează construcțiile, cu 166 de insolvențe, industria prelucrătoare cu 97 și transportul și depozitarea cu 84.
Deși aceste sectoare rămân cele mai afectate, toate au înregistrat scăderi față de perioada similară din 2025.
Schimbări în legea insolvenței, după ani de abuzuri și proceduri prea lungi
Creșterea numărului de insolvențe vine într-un context în care legislația a fost modificată prin Legea nr. 239/2025, parte a pachetului de măsuri pentru redresarea și eficientizarea resurselor publice, adoptat la finalul anului trecut.
Modificările au fost gândite după ani în care procedura insolvenței a fost folosită, în unele cazuri, pentru a evita plata datoriilor, iar unele procese au durat chiar și peste 10 ani.
Potrivit avocatei Dana Bușcu, noile reguli vizează atât debitorii, cât și creditorii și practicienii în insolvență.
„Modificările au la bază patru piloni importanţi […] reducerea duratei procedurilor de insolvenţă, consolidarea regimului răspunderii administratorilor, creşterea gradului de recuperare a creanţelor şi prevenirea practicilor de deturnare a procedurii”, a declarat aceasta, la o conferință de specialitate, citată de Economica.net.
În practică, legea introduce verificări periodice ale situației debitorului și permite trecerea mai rapidă la faliment atunci când reorganizarea nu mai este viabilă. De asemenea, sunt stabilite termene mai clare pentru valorificarea activelor, pentru a evita blocarea procedurilor.
O altă schimbare importantă vizează extinderea răspunderii pentru intrarea în insolvență, inclusiv către persoanele care controlează în fapt companiile.
„Acţiunea în răspundere nu mai vizează doar administratorii formali, ci şi acele persoane care controlează, în fapt, deciziile financiare şi operaţionale ale debitorului”, a explicat aceasta.
Noile prevederi introduc și reguli mai stricte privind relațiile cu persoanele afiliate și vânzarea activelor, pentru a preveni transferurile către firme din același grup de interese, practici care în trecut au fost folosite pentru a evita plata datoriilor.
Editor : A.D.

