
Trei percheziţii domiciliare se desfăşoară joi în Medgidia, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de camătă şi şantaj, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Potrivit sursei citate, din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada 2021 – 2025, trei persoane cercetate într-un dosar penal deschis pentru infracţiunile de camătă şi şantaj ar fi obţinut beneficii materiale substanţiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care ar fi pretins dobânzi lunare, cuprinse între 100% şi 400% din valoarea împrumuturilor acordate.
Operaţiunile au fost derulate în afara cadrului legal ce reglementează condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea entităţile financiare nebancare.
„În vederea recuperării debitelor fictive stabilite în sarcina victimelor, persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor ar fi recurs la ameninţări, acte de intimidare sau violenţe fizice”, se mai spune în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.
La descinderi participă şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanţa.
Cercetările poliţiştilor în acest caz sunt făcute sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Editor : A.P.

