
O operațiune de amploare a avut loc în județele Harghita, Covasna și Brașov. Procurorii DIICOT, împreună cu structurile specializate ale Poliției Române, au efectuat, vineri, 13 martie, 32 de percheziții domiciliare într-un dosar ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete. În urma operațiunii, o persoană a fost arestată pentru 30 de zile şi o alta a fost plasată sub control judiciar.
„La data de 13 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Târgu Mureş şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Braşov, împreună cu procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au pus în aplicare 32 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Covasna, Harghita şi Braşov, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă”, a anunțat, duminică, 15 martie, Poliția Română.
Cum funcționa gruparea
Gruparea era organizată pe o structură piramidală, fiind condusă de o singură persoană. Membrii acesteia evitau să folosească telefoanele pentru comunicare, iar țigările erau ascunse în mai multe autoturisme, care păreau abandonate în diferite zone.
Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional s-ar fi organizat în iulie 2025, pe raza județului Covasna, având ca scop obținerea unor beneficii materiale semnificative din comercializarea ilegală a țigaretelor.
„Gruparea de criminalitate organizată, constituită pe o structură piramidală, s-ar fi aflat sub coordonarea directă a unei persoane, care se sustrage urmăririi penale şi care ar fi avut rolul de a procura ţigaretele şi de a supraveghea activitatea de distribuţie. Pe un palier inferior s-au situat alte două persoane, care ar fi desfăşurat activităţi de depozitare, transport şi distribuire a ţigaretelor către diferiţi cumpărători”, indică anchetatorii.
Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate mai multe persoane care ar fi cumpărat cantităţi importante de ţigarete, pe care le-ar fi vândut, la rândul lor, beneficiarilor finali.
Investigațiile arată că cei care achiziționau cantități mari de țigarete, de regulă cel puțin un bax, le-ar fi procurat fie direct de la liderul structurii, fie prin intermediul celorlalte două persoane, parte a grupului de criminalitate organizată.
Țigaretele erau ascunse în autoturisme abandonate
Procurorii notează că membrii grupării evitau utilizarea mijloacelor de comunicare. Întâlnirile erau stabilite direct, iar predarea țigaretelor se făcea în diferite locații din municipiul Sfântu Gheorghe. În plus, autovehiculele „depozit” ar fi fost mutate periodic, pentru a evita atragerea atenţiei.
„Din probele administrate a rezultat faptul că activitatea infracţională ar fi fost desfăşurată într-o manieră conspirată, participanţii evitând, în majoritatea cazurilor, utilizarea unor mijloace de comunicare. Întâlnirile ar fi fost stabilite în mod direct, iar predarea ţigaretelor provenite din contrabandă s-ar fi realizat, de regulă, în diferite locaţii din municipiul Sfântu Gheorghe, acestea fiind depozitate în diverse autoturisme, care erau în aparenţă abandonate în anumite zone”, precizează IGPR.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproximativ 64.500 de ţigarete, 27.120 de lei și 6.000 de euro, un pistol cu aer comprimat, 15 butelii CO2, 65 de bile de cauciuc aferente, dispozitive de stocare a datelor, precum şi alte mijloace de probă.
Un inculpat a fost arestat preventiv
În cursul zilei de 13 martie, procurorii DIICOT Harghita au dispus reținerea a doi membri ai grupării.
Sâmbătă, pe 14 martie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a unei persoane, pentru o perioadă de 30 de zile. Cel de-al doilea inculpat a fost plasat de procurorii DIICOT sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Editor : A.P.

