O doctoriță din Ploiești a sunat la 112 din cauza unui pacient agresiv. Poliția a mers la spital și a sancționat-o

0
2
o-doctorita-din-ploiesti-a-sunat-la-112-din-cauza-unui-pacient-agresiv.-politia-a-mers-la-spital-si-a-sanctionat-o
O doctoriță din Ploiești a sunat la 112 din cauza unui pacient agresiv. Poliția a mers la spital și a sancționat-o

Un medic oftalmolog de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești a sunat la 112 din cauza unui pacient recalcitrant. Pentru că respectivul conflict s-a aplanat până la venirea polițiștilor, doctorița în a primit avertisment, relatează Observatorul Prahovean.

Doctorița și o asistentă au fost jignite și amenințate de către un pacient, când i-au cerut acestuia cartea de identitate și cardul de sănătate, relatează presa locală. Incidentul a avut loc în 2 februarie.

„O asistentă a fost făcută nesimțită. Cu ton ridicat, a cerut personalului să intre el primul și ne-a spus să nu ținem cont de bolnava gravidă, care era înaintea lui. A amenințat, totodată, cu relațiile lui. A acuzat inclusiv că ne folosim de datele lui personale, deși în orice cabinet medical este nevoie de documente pentru înregistrarea consultației și raportarea la CASS. În timpul consultației, am simțit halena etanolică și așa mi-am explicat agresivitatea pe care a avut-o la adresa mea și a personalului medical”, a spus doctorița, în nota explicativă cerută de conducerea spitalului.

IPJ Prahova a spus că, după apelul la 112, polițiștii au constatat că disputa cu pacientul fusese aplanată. Doctorița a fost sancționată cu avertisment pentru apel nejustificat la numărul unic de urgență.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.