
Jack Cabot, un tânăr de de 22 de ani, se afla la bordul avionului Air Canada care s-a ciocnit cu un vehicul de pompieri pe aeroportul La Guardia din New York. Cabot, care nu a fost rănit grav, a povestit pentru Business Insider despre momentele care au urmat impactului și despre groaza celorlalți pasageri. În ciuda acestui incident, Cabot spune că va zbura în continuare cu avionul.
Cabot se întorcea la New York după o scurtă vacanță petrecută la Calgary, în Canada.
„Au fost câteva momente de turbulențe destul de puternice în aer, dar nu s-a întâmplat nimic ciudat până la aterizare. Atunci totul a luat-o razna. Avionul a aterizat destul de dur, iar apoi, două sau trei secunde mai târziu, am auzit o bubuitură foarte puternică”, a povestit el.
„În timp ce aterizam, avionul a început să vireze foarte repede la dreapta. Am simțit că a pierdut complet controlul. Mi-am lăsat capul în jos și l-am acoperit cu mâinile și m-am rugat. Se auzeau țipete; toată lumea era îngrozită, iar eu eram complet panicat”, a continuat Cabot.
Tânărul a povestit că mulți dintre pasageri erau plini de sânge, iar un bărbat avea tăieturi pe toată fața.
„Eram în zona din mijloc a avionului, cu un rând în fața ieșirii de urgență. Când m-am uitat spre partea din față a avionului, părea că se prăbușise complet spre interior, ca un zid de cărămizi sparte”, a povestit el.
„O femeie din spatele meu a sugerat să ieșim pe la ieșirea de urgență. Ne-am așezat cu toții la rând și am ieșit unul câte unul. Nu era un avion prea mare, așa că am sărit pe aripă și apoi am sărit pe pământ”, a mai spus Cabot.
El a povestit că au primit ajutor medical în câteva minute. Tânărul avea doar câteva zgârieturi, dar alți pasageri erau răniți mai grav.
„Mă simt foarte recunoscător și norocos”, spune el.
Cabot a spus că, după ce a coborât din avion, a stat într-un autobuz timp de trei-patru ore, apoi a așteptat într-un salon până când autoritățile au numărat pasagerii, iar apoi le-a povestit polițiștilor ce s-a întâmplat.
„Data viitoare când va trebui să mă urc în avion voi fi puțin reticent, dar va trebui să trec peste asta. Ar fi cu adevărat șocant dacă s-ar întâmpla așa ceva de două ori. Cred mă va ajuta să trec peste această traumă”, spune el.
Două persoane – pilotul și copilotul avionului – au murit și două au fost rănite după ce un avion de pasageri al companiei Air Canada s-a ciocnit cu o mașină de pompieri pe pista aeroportului LaGuardia din New York, duminică seara.
La bordul avionului se aflau 76 de pasageri și patru membri ai echipajului, iar aeronava se afla în faza finală a aterizării și se deplasa cu o viteză de aproximativ 48 km/h în momentul producerii coliziunii.
Editor : Monica Bonea

