
Conducerile tuturor Curților de Apel din țară îi cer președintelui Nicușor Dan să retrimită Parlamentului pentru reexaminare Legea care vizează pensiile magistraților, potrivit unui comunicat transmis vineri, 20 februarie.
Cele 15 curți de apel civile, dar și Curtea Militară de Apel București, i-au transmis președintelui Nicușor Dan un memoriu pe parcursul zilei de vineri.
„Vă adresăm solicitarea ca, în exercitarea atribuţiei dumneavoastră prevăzute de art. 77 alin. (2) din Constituţia României, înainte de promulgare, să apreciaţi asupra oportunităţii de a adresa Parlamentului României o cerere de reexaminare, în ansamblul său, a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025)”, potrivit memoriului transmis de Curțile de Apel din țară președintelui Nicușor Dan.
Documentul poate fi citit integral aici.
Ce argumente invocă judecătorii
Încă din introducere, magistrații subliniază că nu repun în discuție „aspectele statuate prin Decizia CCR” de miercuri, când judecătorii constituționali au respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
„Preşedintele României, în cadrul procedurii de promulgare a legii, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării”, se arată în documentul transmis președintelui Nicușor Dan.
Însă reprezentanții Curților de Apel din țară subliniază că analiza președintelui Nicușor Dan în acest caz trebuie să ia în calcul „aspecte de legalitate”, „deficiențe ale legii legate de conținutul său prin raportare la acte normative interne sau internaționale în vigoare” sau „aspectele de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative și bugetare”.
„În consecință, orice măsură legislativă națională care afectează condițiile statutare și materiale ale judecătorilor, inclusiv regimul pensiilor de serviciu, intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în măsura în care este susceptibilă să influențeze independența acestora”, este un alt fragment din documentul citat.
Aceștia mai arată că „o intervenție legislativă, precum cea în discuție este de natură să genereze îndoieli legitime în percepția justițiabililor cu privire la protecția magistraților față de presiuni externe”.
Controversa datei la care trebuie să intre în vigoare Legea
Conducerea celor 16 curți de apel din țară mai subliniază că în Legea privind pensiile speciale ale magistraților se menționează că trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026.
După decizia CCR de miercuri, Legea a ajuns pe masa președintelui și ar urma să fie promulgată la o distanță de cel puțin o lună și jumătate de la data menționată în text.
Această situație, potrivit judecătorilor, încalcă principiul neretroactivității legii.
„Constatăm că, în ipoteza adoptării proiectului de lege, vor exista discrepanţe majore între magistraţii pensionaţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.282/2023, magistraţii pensionaţi după intrarea în vigoare a Legii nr.282/2023 şi viitorii magistraţi pensionari, în condiţiile stipulate de proiectul de lege supus analizei şi chiar între aceştia din urmă şi persoanele care se s-au pensionat/se vor pensiona în condiţiile prevăzute în sistemul public de pensii”, se mai arată în documentul citat.
Judecătorii mai susțin că, la data intrării în vigoare a acestei legi, „pentru foarte mulți magistrați, aflați în pragul pensionării (după o carieră de peste 20 de ani numai în magistratură), regimul pensiei de serviciu va suferi modificări drastice.
În același timp, președinții Curților de Apel din țară arată că „judecătorii români sunt supuși celui mai drastic regim de interdicții și incompatibilități”.
Editor : M.G.

