
Prevenția continuă să fie un pilon esențial al menținerii sănătății pe termen lung, iar efectuarea analizelor medicale anuale are un rol decisiv în depistarea timpurie a afecțiunilor. În condițiile în care numeroase boli pot evolua fără simptome evidente, un control medical de rutină poate face diferența între identificarea din timp a unei probleme și necesitatea unui tratament complex. Andrei Panaite, medic de familie, a explicat pentru Digi24.ro care sunt cele mai importante analize medicale pe care orice român trebuie să le efectueze anual.
Medicul de familie poate recomanda pacienților până la 15 analize de sânge pe un singur bilet de trimitere, toate selectate pentru screening preventiv și monitorizarea stării de sănătate.
Analize medicale anuale recomandate de medic
Analizele medicale de sânge sunt investigații uzuale care permit evaluarea stării generale de sănătate și a funcționării principalelor sisteme ale organismului, oferind date relevante despre metabolism, echilibrul hormonal, procesele inflamatorii și activitatea organelor interne.
Printr-o recoltare simplă, acestea pot semnala dezechilibre sau afecțiuni aflate în stadii incipiente, înainte de apariția simptomelor, având un rol esențial în prevenție, monitorizare și fundamentarea deciziilor medicale.
Analize de sânge uzuale
„În medicina modernă există un număr foarte mare de analize pe care le putem face anual, însă printre cele mai importante sunt următoarele:
Hemoleucograma completă
Hemoleucograma este una dintre analizele fundamentale din panelul uzual de investigații sanguine și joacă un rol important în depistarea timpurie a unor afecțiuni, chiar înainte de apariția simptomelor.
Efectuată periodic, de regulă anual, aceasta poate evidenția anemii, infecții sau procese inflamatorii fără manifestări clinice evidente, tulburări de coagulare și, în anumite cazuri, afecțiuni mai complexe din sfera hematologică. Este o investigație de rutină, recomandată indiferent de vârstă, sex sau comorbidități, nelipsită din orice buletin de analize uzuale.
Glicemie serica: monitorizarea riscului de diabet și prediabet
Glicemia serică este o analiză de bază, recomandată tuturor adulților, indiferent de vârstă, sex sau zonă de rezidență. Aceasta oferă informații relevante despre metabolismul glucidic, riscul de prediabet sau diabet și funcția pancreatică. În multe situații, o valoare ușor crescută, izolată, nu semnalează automat o afecțiune, ci trebuie interpretată în corelație cu restul analizelor și cu contextul clinic al pacientului.
TSH + Ft4: Depistarea disfuncțiilor tiroidiene
Analizele TSH și FT4 sunt esențiale pentru evaluarea funcției tiroidei și pot indica din timp prezența unor disfuncții tiroidiene. Aceste afecțiuni se pot manifesta prin oboseală persistentă, variații inexplicabile de greutate, palpitații, stări de anxietate, căderea părului sau tulburări de somn – simptome frecvent puse pe seama stresului, dar care pot ascunde dezechilibre hormonale ce necesită investigații și tratament adecvat.
Colesterol total / LDL-Colesterol / HDL-Colesterol / Trigliceride serice
Aceste investigații alcătuiesc profilul lipidic, un set de analize esențial pentru evaluarea riscului cardiovascular. Dislipidemia (afecțiune caracterizată prin valori anormale ale grăsimilor) aflată în stadii incipiente este adesea „invizibilă”, deoarece nu provoacă durere și nu se manifestă prin simptome evidente, deși afectează un număr semnificativ de persoane. Din acest motiv, profilul lipidic este recomandat tuturor adulților, indiferent de sex, vârstă sau prezența altor afecțiuni.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în România, iar modificările valorilor lipidice necesită evaluare medicală de specialitate și, în multe cazuri, ajustări ale stilului de viață. Profilul lipidic este strâns corelat cu alimentația: un consum excesiv de grăsimi saturate – precum cele din carnea grasă, unt sau lactate – poate crește riscul cardiovascular, însă aceste alimente nu trebuie eliminate complet, ci consumate cu moderație.
Creatinina, indicatorul sănătății rinichilor
Creatinina este un indicator important al funcției renale și poate semnala din timp primele semne ale afectării rinichilor, chiar înainte de apariția simptomelor. Determinarea nivelului său permite identificarea precoce a problemelor, în special la persoanele cu diabet, hipertensiune, obezitate sau la cele care utilizează frecvent anumite medicamente. Această analiză reflectă eficiența cu care rinichii filtrează sângele și este esențială în monitorizarea pacienților cu risc crescut.
Acid uric, analiză esențială pentru bărbații cu vârsta de peste 35 de ani
Analiza acidului uric indică nivelul unui compus rezultat din metabolizarea purinelor, substanțe prezente în special în carnea roșie, carnea de vânat, organele interne și fructele de mare. Atunci când concentrația este crescută, acidul uric se poate depune la nivelul articulațiilor, favorizând apariția gutei, o afecțiune caracterizată prin inflamații articulare dureroase, frecvent localizate la nivelul degetului mare de la picior.
Hiperuricemia (afecțiune caracterizată printr-un nivel anormal de ridicat de acid uric în sânge) poate evolua ani la rând fără manifestări clinice, valorile crescute fiind adesea descoperite întâmplător. Depistarea precoce este esențială, în special la bărbații cu vârsta de peste 35 de ani și la persoanele cu factori de risc metabolici, deoarece permite intervenția timpurie și prevenirea primului episod de gută.
Calciu total /Calciu ionic: esențiale pentru echilibrul mineral al organismului
Calciul total și calciul ionic sunt analize care oferă o evaluare completă a echilibrului mineral al organismului, esențial pentru funcționarea normală a oaselor, mușchilor, inimii și sistemului nervos. Calciul total reflectă cantitatea totală de calciu din sânge, în timp ce calciul ionic indică forma activă biologic, disponibilă pentru procesele celulare.
În anumite situații, valori normale ale calciului total pot masca dezechilibre ale calciului ionic, acestea putând semnala tulburări ale glandelor paratiroide, deficite sau exces de vitamina D, precum și diverse afecțiuni digestivo-metabolice.
Insulinemie: monitorizarea secreției de insulină
Analiza insulinemiei măsoară nivelul insulinei circulante în sânge, hormon esențial pentru reglarea glicemiei și a metabolismului energetic. Această investigație este recomandată de rutină în scop preventiv, mai ales în contextul creșterii consumului de carbohidrați simpli și rafinați din ultimii ani.
Împreună cu glicemia, insulinemia este utilizată pentru calculul indicelui HOMA, un scor care evaluează sensibilitatea organismului la insulină și permite identificarea precoce a riscului de diabet zaharat tip 2 și sindrom metabolic.
Indicele HOMA
Indicele HOMA se calculează pe baza raportului dintre glicemia măsurată a jeun (adică dimineața, pe nemâncate, după un repaus alimentar de cel puțin 8 ore) și nivelul insulinei din sânge. Acest scor oferă informații esențiale despre rezistența la insulină, stadiul în care organismul nu mai răspunde corect la acțiunea insulinei.
Rezistența la insulină evoluează adesea fără simptome evidente, dar reprezintă un factor central în apariția diabetului zaharat tip 2, obezității, sindromului metabolic și a bolilor cardiovasculare, motiv pentru care depistarea precoce este esențială pentru prevenție și intervenții timpurii. Analiza este recomandată tuturor adulților, indiferent de sex, dar în special celor peste 30 de ani care au exces ponderal și un nivel redus de activitate fizică regulată.
AST (aspartat aminotransferaza) /ALT (alaninaminotransferaza)
Analizele ALT (TGP) și AST (TGO) sunt investigații esențiale pentru evaluarea funcției hepatice și pot semnala afecțiuni de diverse tipuri: metabolice, inflamatorii, infecțioase sau alcoolice. ALT este mai specifică ficatului, în timp ce AST se regăsește și în mușchi și inimă.
Un raport TGO/TGP subunitar sau valori crescute ale ALT (TGP > TGO) pot indica prezența steatozei hepatice non-alcoolice, o afecțiune frecventă la persoanele supraponderale. Din acest motiv, efectuarea acestor analize de rutină este recomandată pentru depistarea precoce a problemelor hepatice, indiferent de vârstă sau sex.
VSH – semnal de alarmă pentru inflamații și infecții
VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) este o analiză de sânge utilizată pentru depistarea prezenței unei infecții sau inflamații în organism și pentru orientarea diagnostică în cazul unor afecțiuni variate, cu diferite grade de gravitate.
Această investigație nu indică însă localizarea sau tipul exact al problemei, ci reprezintă un semnal de alertă care impune investigații suplimentare. Analiza VSH este recomandată tuturor adulților, indiferent de sex sau vârstă, ca parte a monitorizării generale a sănătății.
PSA – monitorizarea sănătății prostatei la bărbații peste 50 de ani
PSA (antigenul specific prostatic) este o proteină produsă de prostată, al cărei nivel din sânge poate oferi indicii importante asupra sănătății acestei glande. Deși singura nu poate diagnostica cancerul de prostată, analiza PSA reprezintă un indicator valoros care poate declanșa investigații suplimentare, precum ecografia sau biopsia prostatei. Se recomandă ca orice bărbat peste 50 de ani să includă această analiză în pachetul de screening preventiv pentru sănătatea prostatei.”, a explicat pentru Digi24.ro Andrei Panaite, medic de familie
Cum să te pregătești corect pentru analizele de sânge
„Pentru ca rezultatele analizelor de sânge să fie cât mai precise, recoltarea trebuie realizată în condiții corecte. În majoritatea cazurilor, analizele se efectuează dimineața, pe nemâncate, după un repaus alimentar de cel puțin 8 ore, hidratarea cu apă plată fiind permisă și chiar recomandată înainte de recoltare.
Totodată, medicația administrată constant nu trebuie întreruptă fără avizul medicului, motiv pentru care este important ca pacientul să discute înainte cu medicul de familie, care poate oferi indicații personalizate în funcție de tipul analizelor recomandate.”, conchide sursa Digi24.ro
Cine poate obține analize și investigații medicale gratuite
Românii care doresc să efectueze analize medicale fără să plătească, ori să beneficieze de un preț redus la diferite investigații, trebuie să:
- Fie asigurați în sistemul de sănătate (să contribuie la fondul CNAS);
- Să dețină un bilet de trimitere de la medicul de familie sau un alt medic specialist, care se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate;
- Să se prezinte la o unitate medicală care se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Asigurații pot beneficia de analize gratuite, dacă sunt plătitori la fondul CNAS, indiferent de statut (angajați sau liberi profesioniști, pensionari sau persoane care contribuie din propria inițiativă).

