
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a reacționat la declarațiile senatorului AUR Petrișor Peiu privind o posibilă guvernare a liberalilor cu AUR după alegerile din 2028 și a subliniat că „PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formațiuni extremiste”, iar partidul mizează pe valori democratice, stabilitate și profesionalism.
„Partenerii noștri naturali rămân cei care împărtășesc valorile democratice. În spațiul public au apărut declarații din partea unor lideri AUR privind o posibilă guvernare alături de PNL, după 2028. Vreau să fie foarte clar: PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formațiuni extremiste”, a scris Veștea, miercuri pe Facebook.
El a subliniat direcția clară a partidului: „Ne-am asumat o direcție clară – pro-europeană, democratică, în sprijinul unei economii solide și al respectului pentru libertățile individuale”.
Veștea a mai atras atenția asupra unei apropieri între PSD și AUR.
„Asemenea declarații vin într-un moment în care observăm tot mai des o apropiere între PSD și AUR, fie că vorbim de voturi în Parlament, fie de teme comune promovate public”, a subliniat el.
„Cred că România are nevoie, acum și după 2028, de stabilitate, profesionalism și respect pentru instituțiile statului și cetățeni. În această viziune, nu este loc pentru ambiguități sau experimente riscante”, a mai precizat liderul PNL Brașov.
Replica lui Veștea vine după ce președintele CNC al AUR Petrișor Peiu a declarat, marți pentru Gândul, că partidul său își propune, după alegerile parlamentare din 2028, o guvernare alături de PNL și nu cu PSD. „Am vrea, după alegeri, sa guvernăm mai degrabă cu PNL decât cu PSD”, a declarat Peiu.
Pe de altă parte, primarul Buzăului Constantin Toma a declarat, duminică la Digi24, că direcția în care duce Sorin Grindeanu partidul pare să indice o viitoare alianță cu AUR. Edilul a susținut că, dacă se continuă pe aceeași linie, „nu mai e altă soluție”.
Tot liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu este cel care a invitat, luni, PSD să se alăture demersului privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Nicușor Dan, argumentând că inițiativa nu are rost fără sprijinul social-democraților. Între timp, șeful AUR George Simion i-a chemat pe oamenii să protesteze împotriva Guvernului și cere organizarea de noi alegeri prezidențiale.
Editor : Ana Petrescu

