
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a declarat vineri că Kievul a obţinut eliberarea a şapte cetăţeni ucraineni care au fost reţinuţi la Budapesta, informează Reuters şi AFP.
Sîbiga a menţionat într-o postare pe X că cetăţenii ucraineni eliberaţi sunt în siguranţă şi au trecut graniţa ucraineană, notează AFP, citată de Agerpres.
Mai devreme vineri Ministerul de Externe al Ucrainei l-a convocat pe însărcinat cu afaceri interimar al Ungariei la Kiev cu privire la detenţia cetăţenilor ucraineni la Budapesta, şeful diplomaţiei ucrainene acuzând pe X Ungaria că i-a „luat ostatici” pe cei şapte, angajaţi ai unei bănci ucrainene din Budapesta care transportau zeci de milioane de euro din Austria.
Banca în cauză, Oschadbank, a precizat într-un comunicat că două dintre vehiculele sale au transportat joi „35 de milioane de euro şi 9 kg de aur” de la Raiffeisen Bank din Austria, „în conformitate cu reglementările internaţionale de transport şi procedurile vamale europene în vigoare”.
Editor : Liviu Cojan

