Iranul susține că, de la începutul ostilităților, a capturat „un număr de soldați americani”

0
3
iranul-sustine-ca,-de-la-inceputul-ostilitatilor,-a-capturat-„un-numar-de-soldati-americani”
Iranul susține că, de la începutul ostilităților, a capturat „un număr de soldați americani”

Șeful Consiliului Național de Securitate al Iranului afirmă că „un număr” de soldați americani au fost capturați de la începutul ostilităților, acum o săptămână, potrivit Al Jazeera.

El nu a specificat câți au fost capturați sau circumstanțele capturării lor.

În opinia sa, Statele Unite și Israelul urmăresc „dezintegrarea” țării.

„Obiectivul lor era dezintegrarea fundamentală a Iranului (Republica Islamică)”, a afirmat sâmbătă șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională iranian, într-un interviu înregistrat, difuzat la televiziunea de stat.

Larijani a considerat că Statele Unite au încercat să reproducă în Iran operațiunea din Venezuela: „Ei credeau că va fi ca în Venezuela: vor lovi, vor prelua controlul și totul se va termina. Dar acum sunt prinși în capcană”, a adăugat el

Purtătorul de cuvânt al CENTCOM neagă capturarea soldaților americani 

Un purtător de cuvânt al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) a negat că Iranul ar fi capturat soldați americani, după ce șeful Consiliului Național de Securitate al Iranului a afirmat acest lucru.

„Afirmațiile regimului iranian privind capturarea soldaților americani sunt încă un exemplu al minciunilor și înșelăciunilor sale”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Al Jazeera Arabic.

Editor : M.C

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.