Moartea liderului suprem Ali Khamenei și loviturile masive lansate de Statele Unite și Israel au deschis discuția despre un posibil colaps al Republicii Islamice. Deși o parte a opiniei publice occidentale se așteaptă ca iranienii să profite de haos și să răstoarne regimul ayatollahilor, experții avertizează că șansele unei revolte de succes rămân reduse, în ciuda nemulțumirii profunde față de conducerea de la Teheran.
După atacurile americane și israeliene care au lovit instituțiile militare ale Iranului și au dus la uciderea liderului suprem Ali Khamenei și a mai multor oficiali de rang înalt, președintele SUA Donald Trump a transmis iranienilor că „ora libertății este aproape” și i-a îndemnat să preia controlul asupra țării. Însă, în ciuda nemulțumirii masive față de regim, experții consideră improbabil ca iranienii să răspundă cu o revoltă care să ducă la prăbușirea Republicii Islamice, relatează POLITICO.
Trump a afirmat că atacurile creează „o oportunitate care apare o dată în viață” pentru iranieni. „Când vom fi terminat, preluați-vă guvernul. Va fi al vostru. Aceasta va fi probabil singura voastră șansă pentru generații întregi”, a spus el.
Mesajul arată că Washingtonul nu urmărește doar un răspuns militar punctual, ci o schimbare de regim, cu speranța că populația, lovită puternic de represiunile ultimilor ani, va continua procesul.
Nemulțumirea iranienilor este reală: proteste masive au zguduit țara în repetate rânduri, iar represiunea a fost severă. În ultimele mari demonstrații, forțele de securitate au împușcat și ucis mii de oameni, iar doar măsurile brutale au pus capăt manifestațiilor. Totuși, experții avertizează că bombardamentele nu transformă automat frustrarea populară într-o revoltă capabilă să răstoarne regimul.
De ce bombardamentele nu declanșează revoluții
Există precedent istoric suficient pentru scepticism. Robert Pape, politolog la Universitatea din Chicago, afirmă că strategiile de acest tip au eșuat constant: „Bombardamentele nu au determinat niciodată oamenii să iasă în stradă și să-și răstoarne liderul.” El amintește cazuri precum Coreea de Nord, Vietnamul de Nord sau Serbia anilor ’90, unde campaniile aeriene nu au produs schimbări de regim.
Potrivit acestuia, sunt două motive constante:
- Populația refuză să fie percepută ca aliată a unui inamic extern, chiar dacă detestă regimul: „Chiar și sugestia că ești de partea statului atacator este folosită de rivalii tăi pentru a te înjunghia pe la spate”, spune el.
- Bombardamentele nu dezmembrează complet aparatul represiv al țării, iar protestatarii nu pot fi protejați fără forțe terestre: „Ca să salvezi protestatarii pro-democrație, trebuie să fii acolo. Trebuie să ai trupe la sol”.
Analiza acestuia sugerează că o revoltă masivă a populației iraniene, chiar dacă este posibilă, nu poate fi stimulată doar cu rachete aruncate din aer.
Republica Islamică este pregătită pentru astfel de scenarii
Experții în Iran subliniază că regimul a anticipat de decenii posibilitatea unor lovituri externe și și-a dispersat armamentul și infrastructura militară.
Ali Vaez, director în cadrul International Crisis Group, afirmă că aparatul represiv este departe de colaps: „Statele Unite ar trebui să facă în câteva luni ceea ce au făcut în Afganistan și Irak în câțiva ani. Nu văd cum ar fi posibil”.
Regimul a mobilizat deja miliții pe străzi pentru a împiedica orice început de revoltă. În plus, populația a fost traumatizată recent de represiunea sângeroasă și de pierderile provocate de atacurile externe, ceea ce poate reduce apetitul pentru noi confruntări.
Un obstacol major îl reprezintă lipsa unei opoziții organizate. Sub supravegherea strictă a regimului, liderii politici au fost arestați sau forțați să plece.
În diaspora, opoziția este divizată între susținătorii fostului prinț moștenitor Reza Pahlavi și cei care resping această variantă. Fragmentarea face dificilă coordonarea unei mișcări de masă în interiorul țării.
Singurul precedent optimist: Libia. Dar situația Iranului este diferită
Intervenția NATO în Libia, care a precipitat căderea lui Muammar Gaddafi, este adesea menționată ca exemplu al unei campanii aeriene reușite. Totuși, în Libia exista deja o opoziție înarmată solidă. În Iran, protestele sunt civile, iar opoziția nu are structuri organizate.
Behnam Taleblu, analist specializat în Iran, argumentează că iranienii „sunt dispuși să facă sacrificii enorme pentru a scăpa de liderii lor”, dar admite că este prea devreme pentru a spune dacă bombardamentele pot crea condițiile pentru o revoluție.
Loviturile americane și israeliene au eliminat într-un timp foarte scurt un număr neobișnuit de mare de oficiali de rang înalt, printre care Ali Shamkhani, ministrul apărării și șeful Statului Major. În țară au apărut atât imagini cu oameni sărbătorind, cât și cu persoane jelind moartea liderului suprem.
„Suntem într-un loc diferit. Acesta este un moment în care începi să te gândești la vise”, spune Alex Vatanka, cercetător la Middle East Institute. Totuși, el subliniază că nu există dovezi că o revoltă populară este iminentă.
Schimbarea regimului este sigură, nu și direcția schimbării
Sanam Vakil, directoare la Chatham House, afirmă că „regimul, așa cum îl știm, nu va mai exista”, deoarece prea multe componente ale sale au fost distruse. Dar nu este garantat că urmează un regim democratic.
Este posibil ca un cineva din interiorul sistemului să preia puterea cu sprijin extern, ca în Venezuela, sau să fie instalat un nou lider suprem din interiorul structurilor existente. De asemenea, țara s-ar putea fragmenta, generând lupte între facțiuni.
Citește și Cum funcționează succesiunea în Iran și cine va fi următorul lider suprem al țării
Experții sunt însă de acord că populația iraniană va traversa o perioadă de incertitudine extremă. În asemenea condiții, o revoltă organizată este puțin probabilă.
„Cred că oamenii încearcă doar să proceseze și să se gândească la ce urmează”, spune Sanam Vakil. „Se vor concentra pe propria supraviețuire.”
Editor : M.I.