
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi ninsori la munte, valabilă până luni dimineaţa în aproape jumătate de ţară. Sunt vizate 19 judeţe şi municipiul Bucureşti.
Atenţionarea este în vigoare în intervalul 29 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00. În Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, precum şi în sud-estul Transilvaniei, vor fi ploi însemnate cantitativ, cu acumulări de 25–30 l/mp şi, pe alocuri, de peste 30–40 l/mp.
La munte, precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1.600 de metri, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi medii de 10–20 cm. În aceste zone sunt aşteptate şi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 60–70 km/h, viscolind ninsoarea.
Temporar, vântul va avea intensificări şi în estul şi sud-vestul ţării, cu viteze de 40–50 km/h.
Vreme rece şi ploioasă în Bucureşti
Pentru municipiul Bucureşti, meteorologii au emis o prognoză specială, în condiţiile în care Capitala se află sub incidenţa Codului galben. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua însemnat cantitativ, cu acumulări de 20–30 l/mp.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 6–7 grade, valori mai scăzute faţă de normalul perioadei. Vântul va sufla slab şi moderat, fără intensificări semnificative.
Meteorologii avertizează că, în funcţie de evoluţia fenomenelor, cantităţile de apă pot varia local, iar populaţia este sfătuită să urmărească actualizările oficiale privind starea vremii.
Editor : Ana Petrescu

