
Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi-a recunoscut eşecul la referendumul pe care l-a convocat pe tema reformării sistemului de justiţie, dar a confirmat că nu are intenţia să demisioneze, transmite AFP.
ACTUALIZARE 20:03 – „Italienii au decis. Iar noi respectăm această decizie. (…) Însă aceasta nu schimbă cu nimic angajamentul nostru de a continua, cu seriozitate şi determinare, să lucrăm pentru binele naţiunii şi să ne onorăm mandatul ce ne-a fost încredinţat”, a declarat ea într-un mesaj video pe platforma X.
Reforma separa carierele judecătorilor şi procurorilor astfel încât aceştia să nu mai poată face schimb de funcţii.
Referendumul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, încheindu-se luni la ora locală 15.00.
Rata de participare a fost de peste 58%, mult mai mare decât se anticipa, în urma unei campanii care a scos la iveală o profundă animozitate între coaliţia de centru-dreapta şi corpul magistraţilor.
După numărarea buletinelor în peste 90 dintre secţiile de vot, „nu” a obţinut un scor de aproape 54%, faţă de 46% pentru „da”.
Acest rezultat este o grea lovitură pentru Giorgia Meloni, care conduce din octombrie 2022 un guvern de coaliţie de o stabilitate neobişnuită în Italia.
„Este un rezultat foarte rău. Aceasta înseamnă că ea a pierdut sprijinul electoratului italian asupra unui punct major din programul său şi a uneia dintre propunerile emblematice ale dreptei (…) de 30 de ani”, a comentat pentru AFP Daniele Albertazzi, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Surrey, Marea Britanie.
„Următoarele alegeri legislative (prevăzute pentru toamna lui 2027, n. red.) se apropie cu paşi mari”, iar centru-stânga are şansele sale dacă va reuşi să se unească, consideră expertul.
În opinia sa, „imaginea de invincibilitate (a Giorgiei Meloni) nu mai este de actualitate”, chiar dacă „aceasta nu înseamnă, desigur, că ea va pierde alegerile”.
Știrea inițială:
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni pare să se îndrepte spre o înfrângere la referendumul pe care l-a convocat pe tema reformării sistemului de justiţie, indică sondajele de urne, care dau un uşor avantaj taberei „nu”, transmit Reuters şi ANSA.
Reforma separă carierele judecătorilor şi procurorilor astfel încât aceştia să nu mai poată face schimb de funcţii.
Sondajele dau un uşor avantaj taberei „nu”, cu scoruri între 49% şi 53%, comparativ cu cele între 47% şi 51% de procente ale taberei „da”.
Referendum s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, încheindu-se luni la ora locală 15.00.
Rata de participare a fost de aproape 60%, mult mai mare decât se anticipa, în urma unei campanii care a scos la iveală o profundă animozitate între coaliţia de centru-dreapta şi corpul magistraţilor, notează sursele citae de Agerpres.
Dacă sondajele vor fi confirmate, înfrângerea ar putea marca un punct de cotitură pentru Giorgia Meloni, pe care ar lipsi-o de aura de învingătoare în ochii electoratului italian după patru ani de victorii în alegeri locale şi naţionale.
În schimb, rezultatul ar putea da un nou impuls centrului-stânga fragmentat, astfel încât Partidul Democrat şi Mişcarea 5 Stele, cele mai mari două partide de opoziţie, să formeze o alianţă mai largă împotriva lui Meloni şi a aliaţilor ei.
O înfrângere ar lăsa-o totuşi vulnerabilă pe Meloni
Chiar dacă Meloni a respins ferm o eventuală demisie după un rezultat nefavorabil la referendum, o înfrângere ar lăsa-o totuşi vulnerabilă, consideră analişti.
Momentul referendumului s-a dovedit dificil pentru Meloni, în condiţiile în care italienii îl displac în mod clar pe preşedintele american Donald Trump, aliatul ei, şi se tem că războiul americano-israelian contra Iranului va duce la creşteri la preţurile deja mari la energie.
Guvernul, care i-a acuzat pe magistraţi de interferenţă nejustificată în domenii de la lucrări publice până la imigraţie, afirmă că reforma este necesară pentru a „preveni conflictele de interese dintre cele doua grupuri şi pentru a preveni partizanatul politic”.
Reforma s-a confruntat cu o opoziţie vehementă din partea magistraţilor şi a opoziţiei de centru-stânga.
Ea a fost aprobată de parlament în octombrie, dar trebuia supusă unui referendum întrucât implică modificarea Constituţiei.
În prezent, magistraţii intră în cariera juridică printr-un examen unic şi pot schimba rolurile pe parcursul ei.
Reforma prevede însă că aspiranţii trebuie să aleagă de la început între cariera de judecător şi cea de procuror, fără posibilitatea de a trece de la una la cealaltă.
Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) care supervizează numirile şi problemele disciplinare ar fi scindat în două organisme autonome distincte, ai căror membri vor fi traşi la sorţi, nu aleşi, o modificare menită să împiedice grupurile de presiune să obţină avantaj.
Editor : Liviu Cojan

