
O eroare de IT a dezvăluit o rețea secretă folosită de Rusia pentru a vinde ilegal petrol în valoare de cel puțin 90 de miliarde de dolari, care joacă un rol central în finanțarea războiului lui Putin din Ucraina, potrivit unei investigații Financial Times.
FT a identificat 48 de companii aparent independente cu adrese diferite care par să își coordoneze activitatea astfel încât să ascundă originile petrolului rusesc, în special cel al companiei rusești de stat Rosneft.
Rețeaua a fost descoperită pentru că toate aceste companii folosesc un singur server privat de e-mail.
Redirecționarea exporturilor de petrol prin intermediari poate masca identitatea entităților care sunt implicate în aceste tranzacții și sunt supuse sancțiunilor.
Metodele prin care originea exactă a țițeiului rusesc este ascunsă au devenit și mai frecvent folosite după ce Statele Unite au sancționat cei mai mari exportatori de petrol ai Rusiei, Rosneft și Lukoil, în octombrie 2025.
Odată cu impunerea sancțiunilor, o companie necunoscută la nivel internațional ce face parte din această rețea, „Redwood Global Supply”, a devenit dintr-o dată cel mai mare exportator de țiței rusesc.

Contrabandiștii fac ca respectarea plafonului privind prețul petrolului rusesc să fie „aproape imposibilă”
Companiile sunt asociate cu un grup de afaceriști azeri care au legături strânse cu Rosneft.
„Acești contrabandiști fac aproape imposibilă respectarea plafonului privind prețul petrolului pentru că îngreunează calcularea prețului real al tranzacțiilor”, a explicat ministrul de externe al Letoniei, Baiba Braze. „Iar, acum, ei contribuie la mascarea identității producătorilor ruși sancționați.”
„De aceea, toate ecosistemele trebuie sancționate pentru a salva viețile ucrainenilor”, a mai spus Braze.
Trei oficiali europeni au spus că această descoperire ar putea fi folosită pentru a susține impunerea unor noi sancțiuni contra Rusiei. Companiile ce fac parte din rețea se aflau deja în vizorul UE.
„Vedem tipare tot mai complexe și noi actori care încearcă să ocolească măsurile noastre”, a spus și emisarul UE pentru sancțiuni, David O’Sullivan. „Ceea ce încercăm noi să facem cu fiecare pachet de sancțiuni este să facem mai dificilă ocolirea lor, mai puțin previzibilă, mai puțin fiabilă și mai costisitoare.”
Vânzări de cel puțin 90 de miliarde de dolari ascunse într-un „labirint” de companii
FT a identificat 442 de nume de domenii web care folosesc același server privat pentru e-mailuri – „mx.pheonixtrading.ltd” – ceea ce înseamnă că au funcții administrative comune.
Astfel, aceste adrese web au putut fi atribuite companiilor care apar în registrele rusești și indiene ca fiind implicate în transportul petrolului din Rusia.
Printre acestea se numără Foxton FZCO, o companie cu sediul în Dubai care a cumpărat petrol în valoare de 5,6 miliarde de dolari, și Advan Alliance, care a vândut petrol rusesc în valoare de 1,5 miliarde de dolari în India.
Cu toate că, oficial, exporturile de petrol din Rusia ale companiilor din această rețea se ridică la aproximativ 90 de miliarde de dolari, suma reală ar putea fi mult mai mare.
Motivul pentru care lista cu domenii web este atât de lungă este că aceste entități sunt abandonate, de obicei, la scurt timp după ce sunt înființate: în medie, acestea sunt active doar șase luni de zile. Opt dintre ele sunt deja sancționate de UE, SUA sau Marea Britanie.
Rețeaua secretă a gestionat peste 80% din exporturile pe mare ale Rosneft
Rețeaua implică comercianți asociați cu Coral Energy, o companie fondată în 2010 de afaceristul azer Tahir Garaev, care a fost sancționat de Marea Britanie împreună cu alte două companii ce fac parte din aceeași rețea.
Una dintre cele mai importante persoane care gestionează rețeaua este Etibar Eyyub, un afacerist azer care ar fi un asociat apropiat al lui Igor Secin, directorul executiv al Rosneft.
Eyyub a fost, de asemenea, sancționat de UE, care l-a acuzat că a permis „transportul și exportul petrolului rusesc, în special de la Rosneft, prin mascarea adevăratei origini a petrolului”.
Peste 80% din exporturile pe mare ale Rosneft din noiembrie 2024, ultima lună pentru care există date complete din Rusia, au fost transportate cu ajutorul rețelei de companii identificate de FT.
Deși Garaev este fondatorul companiei Coral, cel care conduce operațiunile este Eyyub, potrivit mai multor persoane care au lucrat cu cei doi. Eyyub părea mereu „foarte mândru de el însuși… și se asigura că toată lumea știe că el zboară cu avionul privat”, a dezvăluit una dintre sursele FT.

„Este un vechi truc din anii ‘90 – așa au făcut avere și au ocolit taxele”
„Folosirea unui labirint de 50 de companii este un vechi truc din anii ‘90”, a spus și Serghei Vakulenko, cercetător al Carnegie Russia and Eurasia Center și fost director al Gazprom Neft. „Așa au făcut avere și au ocolit taxele cei care aveau să devină în scurt timp oligarhi.”
„Dar este surprinzător că o rețea a devenit așa de mare și așa de importantă pentru Rosneft”, a mai spus Vakulenko. „M-aș fi așteptat la mai multe rețele-marionetă.”
Rețeaua folosește unele companii pentru a cumpăra marfa și altele pentru a vinde petrolul în piețe precum India sau China. Doar două companii au apărut în registre atât din India, cât și din Rusia.
În unele cazuri, marfa este transportată indirect printr-o țară terță, precum Emiratele Arabe Unite, iar țițeiul vândut este denumit „amestec de export” pentru ca originea sa să nu poată fi stabilită.
Foști și actuali directori ai unor companii energetice rusești au spus că exportatorii de petrol supus sancțiunilor au fost nevoiți să redirecționeze marfa prin companii care nu sunt supuse sancțiunilor și prin intermediari obscuri.
„Acest lucru creează costuri și inconveniente în plus, dar, la urma urmei, afacerea trebuie să continue”, a spus unul dintre directorii citați de FT. „Rosneft exportă mai puțin petrol și vinde mai mult pe piața internă. Companiile nesancționate exportă dintr-o dată mai mult petrol. Faceți voi calculele.”
Compania Coral a fost acuzată de UE că operează multe din vasele ce formează așa-numita „flotă fantomă” a Rusiei.
Editor : Raul Nețoiu

