Friedrich Merz intenționează să-l invite pe Donald Trump în Germania: „Nu este tocmai în relații bune cu mine”

0
2
friedrich-merz-intentioneaza-sa-l-invite-pe-donald-trump-in-germania:-„nu-este-tocmai-in-relatii-bune-cu-mine”
Friedrich Merz intenționează să-l invite pe Donald Trump în Germania: „Nu este tocmai în relații bune cu mine”

Cancelarul german Friedrich Merz intenționează să-l invite pe președintele american Donald Trump în septembrie la Bad Dürkheim, în Renania-Palatinat, landul din care provine bunicul liderului SUA. „Trebuie să vorbesc cu el în weekend”, a declarat vineri seara acesta, în cadrul unui miting electoral al partidului său la Bad Dürkheim, relatează Tagesspiegel.

Merz a recunoscut că nu știe încă dacă Trump va accepta invitația. 

„Nici nu știu dacă toată lumea este atât de încântată de asta. Cel puțin pentru Serviciul Secret, va fi un coșmar”, a glumit el. Cancelarul german a adăugat, aparent făcând aluzie la divergențele privind războiul din Iran: „În acest moment, nu este tocmai în relații bune cu mine.”

Cancelarul german a subliniat, în același timp, că, în ciuda tuturor divergențelor de opinie, va continua să depună eforturi pentru menținerea relațiilor transatlantice. În Renania-Palatinat sunt staționați câteva mii de soldați americani. 

În septembrie, la Bad Dürkheim are loc și Wurstmarkt, cel mai mare festival al vinului din lume. Până în prezent, liderul american nu a efectuat nicio vizită oficială de stat în Germania în niciunul dintre cele două mandate ale sale. El a participat doar la întâlniri multilaterale, precum summitul G-20 de la Hamburg.

Citește și:

„Ultimul glonț pentru democrație”: De ce nu reușește cancelarul Friedrich Merz să oprească ascensiunea extremei drepte în Germania

Răspunsul Germaniei după ce Trump le-a cerut aliaților NATO să ajute la deblocarea Strâmtorii Ormuz

Editor : A.M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.