Fiica adolescentă a liderului nord-coreean Kim Jong Un a condus un tanc la un exercițiu militar

0
5
fiica-adolescenta-a-liderului-nord-coreean-kim-jong-un-a-condus-un-tanc-la-un-exercitiu-militar
Fiica adolescentă a liderului nord-coreean Kim Jong Un a condus un tanc la un exercițiu militar

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat ample exerciţii militare care au implicat un nou tanc de luptă, prezentat ca un element cheie în modernizarea forţelor armate ale ţării comuniste, a relatat vineri presa de stat.

Manevrele au avut loc la o bază de antrenament din Phenian şi au mobilizat unităţi blindate înarmate cu rachete antitanc, precum şi exerciţii de luptă împotriva dronelor şi elicopterelor, menite să permită intrarea în acţiune a infanteriei şi a tancurilor, conform agenţiei oficiale KCNA.

Potrivit aceleiaşi surse, noul tanc este dotat cu capacităţi avansate de tragere din mişcare şi sisteme defensive împotriva rachetelor şi dronelor.

„Am obţinut mari succese şi progrese în modernizarea industriei noastre de vehicule blindate”, a declarat Kim Jong Un, citat de agenţie. El s-a declarat „convins că nu există în lume niciun blindat dotat cu capacităţi de apărare la fel de puternice precum cele ale acestui tanc”.

Aceste exerciţii au loc într-un context de tensiuni regionale sporite, după testele Coreei de Nord cu un nou sistem de lansatoare de rachete multiple cu capacitate nucleară şi desfăşurarea manevrelor comune între Coreea de Sud şi Statele Unite.

Editor : M.I.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.