
O explozie puternică s-a produs miercuri dimineață la sediul Poliției Rutiere din Lugoj. Două persoane au fost rănite și transportate la spital cu arsuri, iar o a treia a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului după ce a suferit un atac de panică, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Explozia a avut loc în jurul orei 8.15, într-o anexă aflată în curtea sediului Poliției Rutiere din Lugoj. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă a provocat rănirea a trei persoane.
Potrivit datelor oficiale, una dintre victime, un bărbat, a fost transportată la spital cu arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare. O a doua persoană a fost evaluată medical la fața locului, având arsuri minore, iar cea de-a treia victimă primește îngrijiri medicale la fața locului după ce a suferit un atac de panică. Conform primelor informații, toate cele trei persoane ar fi angajați ai instituției.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat. De asemenea, a fost solicitat și echipajul CBRN chimic, biologic, radiologic și nuclear din cadrul Detașamentului 1 Timișoara, pentru efectuarea unor măsurători specifice.
Salvatorii și autoritățile competente efectuează verificări pentru a stabili cauza exactă a exploziei și împrejurările în care s-a produs incidentul. Ancheta este în desfășurare.
Editor : Ș.A.

