În timp ce războiul din Ucraina se apropie de împlinirea a patru ani, transformarea economiei care susține eforturile armatei ruse a devenit practic ireversibilă fără izbucnirea unei noi crize. Chiar dacă nu se va prăbuși de tot, ea nici nu își va mai putea reveni. A intrat în ceea ce alpiniștii numesc „zona morții”, acolo unde ritmul în care corpul se deteriorează este mai mare decât capacitatea sa de a se repara, arată o analiză The Economist.
Economia Rusiei este blocată într-o stare ce poate fi descrisă drept „echilibru negativ”: se menține pe linia de plutire, în timp ce își distruge treptat capacitatea de a-și mai reveni pe viitor. Veniturile din export sunt în scădere, iar slăbirea economiei face ca deficitul său bugetar să nu mai poată fi acoperit din venituri fiscale suplimentare. Economia Rusiei a crescut cu doar 1% în 2025, iar previziunile pentru anul acesta sunt și mai sumbre.
În ultimii patru ani, economia rusă s-a bifurcat în două sisteme metabolice distincte.
Primul este compus din industria militară și industriile militar-adiacente: „organele vitale” care primesc cea mai mare cantitate de sânge. Aceste sectoare sunt în creștere, angajează și fac investiții. Ele au acces prioritar la forța de muncă, importuri și capital.
Al doilea sistem este compus din tot ce mai rămâne: întreprinderile private, micile afaceri, industriile de consum. Acestea sunt extremitățile lăsate să degere de frig.
Sectorul de producție al Rusiei s-a extins cu 18,3% în ultimii trei ani, însă toată această creștere a venit din sectorul militar. Producția în domeniul apărării s-a extins masiv, în timp ce industria civilă s-a restrâns.
Cinci condiții pentru evitarea crizei după încheierea războiului
Cel mai periculos aspect al acestei noi structuri îl reprezintă combustibilul pe care îl arde. Economia Rusiei funcționează acum în baza „rentei militare”: transferuri bugetare înspre întreprinderile de apărare care generează salarii și activitate economică.
Într-un fel, situația este asemănătoare cu veniturile uriașe obținute în anii ‘2000 din vânzarea petrolului. Există, însă, o diferență critică: banii din petrol veneau din afara sistemului – străinii plăteau pentru un activ comercializabil, iar banii circulau prin economie producând un efect real de multiplicare.
Renta militară este o redistribuire internă înspre active proiectate pentru distrugere. Corpul își metabolizează propriul țesut muscular pentru a obține energie.
O recesiune este ca o oboseală: te odihnești și îți revii. Starea în care se află Rusia este ca răul de munte: cu cât stai în același loc mai mult, cu atât îți este mai rău, indiferent de cât de mult de odihnești.
Sectorul de apărare al Rusiei reprezintă acum 8% din PIB. Demobilizarea fără a intra în criză ar presupune îndeplinirea simultană a cinci condiții:
- Garanții de securitate credibile care să satisfacă percepția Kremlinului privind amenințările, care, la rândul lor, vor determina cât de mult își va reface capacitățile militare;
- Demobilizare în masă cu programe eficiente de reinstruire a forței de muncă;
- Ridicarea cel puțin parțială a sancțiunilor pentru a avea din nou acces la tehnologiile importate;
- O revoluție în achizițiile publice din domeniul apărării care să prioritizeze eficiența în detrimentul absorbției bugetare;
- Un ecosistem solid cu firme mici și mijlocii capabile să absoarbă resursele realocate și să promoveze inovația.
Probabilitatea ca toate aceste cinci condiții să fie îndeplinite în același timp este aproape de 0%.
În același timp, oxigenul fiscal se rarefiază. Deficitul bugetar a crescut rapid la 5,6 trilioane de ruble (73 de miliarde de dolari) sau 2,6% din PIB, în 2025 – cel mai mare nivel de la pandemie și până în prezent.
Putin anticipează în Europa o criză declanșată de datorii mari și războaie comerciale păguboase
Plata dobânzilor privind datoria publică a Rusiei din acest an vor depăși cheltuielile totale pentru educație și sănătate.
Prețul petrolului pune presiune și mai mare pe economia Rusiei. Țițeiul Ural se vinde acum la un preț cu 25-30% mai mic decât țițeiul de referință Brent, iar veniturile Rusiei din exportul de petrol se îndreaptă spre cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani.
În aceste condiții, ar fi de așteptat ca Moscova să fie motivată să încerce să negocieze încheierea războiului – un actor rațional care se confruntă cu costuri tot mai mari caută o cale de ieșire cât mai rapidă. Vladimir Putin, însă, nu se uită doar la propria rezervă de oxigen, ci și la ceilalți alpiniști.
Iar Putin vede următorul lucru: Europa se află în mijlocul propriei sale crize structurale, este fragmentată din punct de vedere politic și incapabilă de a ajunge la un consens în privința problemelor sale strategice, inclusiv în cazul Rusiei, potrivit Alexandrei Prokopenko, cercetătoare din partea Carnegie Russia Eurasia Centre.
Ucraina este extenuată și dependentă de sprijinul Occidentului care oscilează de la un ciclu electoral la altul. Pe muntele economiei globale, mulți alpiniști au rămas fără aer, iar Putin anticipează o criză declanșată de datorii mari și războaie comerciale păguboase.
Când competitorii tăi sunt tot mai slăbiți și tu crezi că poți tolera durerea mai bine decât ei, calculele normale sunt date peste cap complet. Presiunea economică ce ar trebui să te facă dispus să accepți compromisul, acum, nu face decât să susțină logica persistenței.
În viziunea elitei de la Moscova, obiectivul suprem al Occidentului este constrângerea strategică permanentă a Rusiei
Există și o problemă mai adâncă. În rândul elitei din Rusia, nu doar a celei de la Kremlin, există o convingere aproape universală potrivit căreia, indiferent de cum se va încheia războiului din Ucraina, obiectivul suprem al Occidentului este constrângerea strategică permanentă a Rusiei – nu doar ca pedeapsă pentru declanșarea războiului, ci și pentru a bloca potențialul de dezvoltare al Rusiei pentru totdeauna.
Dacă ambele părți se așteaptă la o confruntare permanentă, atunci vor acționa în consecință, iar confruntarea va deveni singurul rezultat stabil. În aceste condiții, continuarea războiului în ciuda costurilor mari pare a fi alegerea rațională, scrie Prokopenko.
Rusia pare că a ales să continue lupta în speranța că ceva se va schimba: coaliția occidentală se va rupe, Ucraina va ceda complet sau prioritățile lui Donald Trump se vor schimba.
Rusia va putea cel mai probabil să continue războiul chiar și în aceste condiții, însă niciun alpinist nu poate supraviețui la nesfârșit în zona morții – și nu toți alpiniștii care încearcă să coboare de pe versant reușesc să mai ajungă la poalele muntelui.
Pentru Kremlin, evitarea degradării economice necesită în primul rând încheierea războiului. Cu toate că acest lucru nu îi garantează recuperarea economică, fiecare an în plus petrecut la această altitudine crește riscurile sistemice care pot duce la o criză fiscală, un colaps instituțional sau pagube atât de grave încât nicio politică postbelică nu le va putea repara.
Ceea ce ar trebui să se întrebe strategii politici din Occident este ce fel de Rusie se va ivi de printre nori după ce își va începe, într-un final, coborârea de pe munte și dacă cineva are vreun plan pentru ce va urma.
Editor : Raul Nețoiu