Dronă de 2 metri, cu o parașută atașată, găsită agățată în copacii de pe muntele Strâmtu, în comuna Lerești, Argeș

0
5
drona-de-2-metri,-cu-o-parasuta-atasata,-gasita-agatata-in-copacii-de-pe-muntele-stramtu,-in-comuna-leresti,-arges
Dronă de 2 metri, cu o parașută atașată, găsită agățată în copacii de pe muntele Strâmtu, în comuna Lerești, Argeș

Un bărbat care duminică participa la o vânătoare a anunţat autorităţile că a găsit o dronă, căzută printre arbori, în zona comunei argeşene Lereşti. Poliţia a anunţat instituţiile abilitate pentru a face verificări pentru a stabili cum a ajuns aparatul de zbor acolo şi de unde provine acesta.

„Astăzi 21 decembrie 2025, în jurul orei 10:40, Poliţia Municipiului Câmpulung a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Lereşti, judeţul Argeş, participant la o vânătoare organizată, cu privire la faptul că, într-o zonă împădurită de pe muntele Strâmtu, comuna Lereşti, ar fi fost identificat un obiect zburător posibil de tip dronă, prăbuşit printre copaci”, anunţă Poliţia judeţeană Argeş.

Harta zonei unde a fost găsită drona

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că este o dronă de mari dimensiuni cu lăţimea de doi metri. Aparatul are ataşată o paraşută şi este intact.

Un echipaj al poliţiei a mers de urgenţă în zona indicată şi a delimitat zona în care se află aparatul de zbor, măsura fiind luată pentru a preveni orice riscuri pentru persoane sau bunuri.

Poliţia a informat instituţiile abilitate, conform competenţelor legale, pentru efectuarea cercetărilor specifice şi stabilirea naturii obiectului, precum şi a împrejurărilor în care acesta a ajuns în zona respectivă.

Editor : B.E.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.