
Președintele Donald Trump a anunțat miercuri că, după negocieri cu senatori și reprezentanți politici americani, a decis că bugetul militar pentru anul viitor ar trebui să fie de 1,5 trilioane de dolari, relatează Reuters.
„Am decis că, pentru binele țării noastre, mai ales în aceste vremuri foarte tulburi și periculoase, bugetul nostru militar pentru anul 2027 nu ar trebui să fie de 1 trilion de dolari, ci mai degrabă de 1,5 trilioane de dolari”, a transmis liderul american într-o postare pe Truth Social.
Astfel, conform spuselor sale, Statele Unite își vor construi „armata de vis”: „Acest lucru ne va permite să construim «armata de vis» la care avem dreptul de mult timp și, mai important, care ne va menține în siguranță și securitate, indiferent de inamic”.
Informația vine în contextul în care cel de-al 47-lea președinte al SUA a publicat un mesaj dur la adresa aliaților din NATO.
„Rusia și China nu au nicio teamă de NATO fără Statele Unite, și mă îndoiesc că NATO ar fi acolo pentru noi dacă am avea cu adevărat nevoie de ei”, a scris el pe rețeaua Truth Social.
„Amintiți-vă, pentru toți acei mari fani ai NATO, ei erau la 2% din PIB și majoritatea nu-și plăteau facturile, până când am apărut eu. SUA, în mod nechibzuit, plăteau pentru ei! Eu, cu tot respectul, i-am adus la 5% din PIB, și ei plătesc, imediat. Toată lumea spunea că nu se poate face, dar s-a putut, pentru că, mai presus de toate, ei sunt prietenii mei. Fără implicarea mea, Rusia ar fi avut toată Ucraina în acest moment”.
Citește și:
Editor : A.M.G.

