Donald Trump a postat un clip în care Barack şi Michelle Obama apar reprezentaţi ca maimuţe. În fața criticilor, a șters postarea

0
1
donald-trump-a-postat-un-clip-in-care-barack-si-michelle-obama-apar-reprezentati-ca-maimute.-in-fata-criticilor,-a-sters-postarea
Donald Trump a postat un clip în care Barack şi Michelle Obama apar reprezentaţi ca maimuţe. În fața criticilor, a șters postarea

Fostul preşedinte american Barack Obama şi soția sa, Michelle, au fost reprezentaţi ca maimuţe într-un montaj video conspiraţionist postat de actualul preşedinte Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social. Clipul este pe tema alegerilor prezidenţiale din 2020, despre care Trump susține în continuare că au fost furate. Ulterior, în fața valului de critici, Trump a șters postarea.

ACTUALIZARE 19:51 În fața valului de critici, venite din toate părțile, inclusiv dinspre propriul partid, Donald Trump a șters postarea.

Într-o declarație trimisă BBC, secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a spus că clipul provine dintr-un „meme video de pe internet care îl înfățișează pe președintele Trump ca pe Regele Junglei și pe democrați ca pe personaje din Regele Leu”.

„Vă rog să încetați indignarea falsă și să raportați astăzi ceva care contează cu adevărat pentru publicul american”, a adăugat ea.

Mai târziu, vineri, un oficial al Casei Albe a declarat că un membru al personalului a făcut „din greșeală” postarea, care a fost între timp ștearsă.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Videoclipul – de un pic peste un minut, postat joi seara – prezintă presupuse probe ale unor nereguli în alegerile din 2020, în care actualul preşedinte republican susţine că a obţinut o victorie în fața lui Joe Biden, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Chiar înainte de sfârşitul clipului, timp de două secunde, apare o imagine montată cu feţele soţilor Obama care râd, așeate pe corpul unor maimuţe, iar în fundal o junglă.

„Comportament josnic din partea preşedintelui”

Biroul guvernatorului democrat al Californiei, Gavin Newsom, un potenţial candidat în alegerile prezidenţiale din 2028 şi unul dintre cei mai feroci critici ai actualei administraţii republicane, a denunţat postarea.

Un „comportament josnic din partea preşedintelui. Fiecare republican trebuie să denunţe asta. Acum”, denunţă pe X serviciul de presă al lui Newsom, care postează imaginile din viceoclip cu feţele şoţilor Obama puse pe corpuri de primate.

Ben Rhodes, un fost consilier în probleme de securitate naţională al lui Barack Obama, a protestat la rândul său.

„Fie ca acest lucru să-i bântuie pe Trump şi pe susţinătorii săi, ştiind că americanii de mâine îi vor preţui pe Obama ca figuri adorate şi-l vor studia pe Trump ca pe o pată pe istoria noastră”, a scris el pe X.

Trump, mesaje controversate 

În primul an al celui de-al doilea mandat la Casa Albă, Donald Trump şi-a intensificat folosirea unor materiale vizuale generate artificial atât pe Truth Social, cât şi pe alte platforme, fie pentru a se glorifica pe sine, fie pentru a-şi ataca criticii.

Anul trecut el a publicat un videoclip generat de inteligenţa artificială (AI) în care Barack Obama, primul preşedinte afroamerican din istoria Statelor Unite, este arestat în Biroul Oval, iar apoi apare după gratii într-un combinezon portocaliu.

Mai târziu el a postat un videoclip, de asemenea generat de AI, în care liderul opoziţiei democrate în Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, care este de asemenea afroamerican, apare purtând o mustaţă falsă şi un sombrero.

Liderul democrat a denunţat atunci un mesaj rasist.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.