
Doi copii, un băiat de 13 ani şi o fată de 12 ani, au murit înecați după ce gheaţa lacului de acumulare Tăcuta, din judeţul Vaslui, pe care o traversau, s-a rupt, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. Autorităţile au recuperat corpurile celor doi.
ACTUALIZARE 19:08: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui informează că, la această oră, ambii copii, un băiat de 12 ani şi o fată de 14 ani, cel mai probabil fraţi, au fost scoşi din apă decedaţi.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a anunţat, sâmbătă seară, că este posibil ca doi copii cu vârste de 12 si 13 ani să se fi înecat în acumularea Tăcuta, localitatea Protopopeşti, comuna Tacuta.
„Intervine Detaşamentul Vaslui cu Autospeciala de căutare – salvare L200, o barcă pneumatică, TIM si EPA, precum şi zece militari”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, apelul la 112 a fost făcut la ora 17.35.
Autorităţile locale afirmă că cei doi copii ar fi făcut parte dintr-un grup de colindători care au traversat acumularea pe gheaţă, iar aceasta s-a rupt.
Căutaţi de poliţişti, părinţii celor doi copii au spus că nu i-au mai văzut pe aceştia de la ora 15.15.
Editor : C.S.

