
Doi elevi cu vârste de 12 şi 13 ani au fost spitalizaţi, unul în stare gravă, după ce au fost înjunghiaţi în timp ce se aflau la o școală din nordul Londrei. Suspectul, un băiat în vârstă de 13 ani, a fost arestat la câteva ore după atac, anunţă poliţia, citată de AFP.
Incidentul a avut loc marți la prânz, la Kingsbury High School situat în cartierul Brent.
„Încă nu se cunoaște motivul acestui atac”, a declarat un oficial din cadrul Metropolitan Police, Luke Williams. „Cu toate acestea, având în vedere circumstanţele, ancheta este desfăşurată în prezent de către ofiţeri din poliţia antiteroristă”, a anunţat el.
Atacul nu a fost calificat, în acest stadiu, drept un ”incident terorist”, a precizat Williams, citat de News.ro.
Polițiștii au ajuns la unitatea de învățământ în jurul orei locale 12:40, în urma unei sesizări că un băiat de 13 ani a fost înjunghiat. Ajunși la fața locului, ofițerii au fost informați că și un alt băiat de 12 ani a fost înjunghiat.
Ambii copii au fost transferați la spital, iar starea unuia dintre ei este gravă.
Săptămâna trecută, un adolescent în vârstă de 15 ani a s-a prezentat în fața instanței, în Ţara Galilor, acuzat de tentativă de omor asupra unei profesoare, pe care a atact-o cu un cuţit de bucătărie.
Editor : A.P.

