Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 7 aprilie

0
1
digistoria-–-cele-mai-importante-evenimente-petrecute-pe-7-aprilie
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 7 aprilie

2009 – REVOLTA DE LA CHIȘINĂU

30.000 de oameni ieșeau furioși pe străzile din Chișinău pentru a contesta victoria comuniștilor în alegeri. Oamenii s-au organizat pe rețelele de socializare.

Grupuri de manifestanți au intrat în clădirile Parlamentului și Președinției și le-au vandalizat. Mai mult, au arborat steagurile României și Uniunii Europene pe ambele clădiri.

Când s-a lăsat întunericul, poliția a intervenit în forță. Patru protestatari au fost uciși, sute au fost răniți. A fost începutul sfârșitului pentru puterea comunistă din țară.

1945 – GIGANT SCUFUNDAT

Cuirasatul japonez Yamato, una dintre cele mai grele și puternic înarmate nave de luptă construite vreodată, a fost scufundat de bombardiere SUA în sudul Japoniei.

Yamato și alte 9 nave de luptă porniseră într-un atac kamikaze asupra flotei americane care lupta la Okinawa. Americanii ascultau radiourile japoneze și știau totul.

Sute de avioane SUA au atacat Yamato și navele de lângă. La un moment dat, muniția cuirasatului explodează iar nava se scufundă. Bubuitura s-a auzit până în Japonia.

1968 – MOARTEA UNUI CAMPION

Britanicul Jim Clark, dublu campion mondial la Formula 1, a murit într-un accident pe circuitul Hockenheim din Germania. Paradoxal, era o cursă de Formula 2.

Întrecerea se disputa în cele patru luni de pauză dintre prima și a doua cursă de F1 a sezonului. În turul 5, mașina lui Clark a ieșit de pe circuit și a lovit copaci.

Clark avea doar 32 de ani. Câștigase 25 de curse de MarePremiu și plecase din pole position de 33 de ori, mai mult decât oricare alt pilot de curse de până atunci.

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.