Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 3 martie

0
2
digistoria-–-cele-mai-importante-evenimente-petrecute-pe-3-martie
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 3 martie

1878 – RECUNOAȘTEREA INDEPENDENȚEI

La San Stefano, lângă Istanbul, era semnat tratatul prin care independența României, câștigată în luptele din Bulgaria, era recunoscută la nivel internațional.

România primește și Dobrogea, dar este forțată să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei. Prin același tratat, Bulgaria revenea pe harta Europei ca stat autonom.

Totuși, tratatul dădea Rusiei o poziție prea puternică în Balcani. În iulie, este semnat un alt tratat, în Berlin. Statul bulgar este micșorat. Independența României e validată.

1938 – PETROL PRINTRE DUNE

O companie americană descoperă petrol lângă Dammam, în Arabia Saudită. Este un moment care va schimba pentru totdeauna istoria Orientului Mijlociu și a lumii.

Petrolul a fost găsit după trei ani de eforturi și eșecuri. Max Steineke, geologul șef al companiei, a insistat să fie continuate forările. Puțul Dammam nr. 7 a fost primul.

Arabia Saudită are cele mai mari rezerve de petrol din lume. Compania care a găsit petrolul se numește acum Aramco, una dintre cele mai valoroase firme din lume.

1923 – SE TIPĂREȘTE TIME

La New Tork era tipărit primul număr al reviestei „Time”. Fondatorii publicației erau Briton Hadden și Henry Luce, care au fost colegi la Universitatea Yale.

Revista Time este cunoscută în toată lumea pentru prima pagină cu bordură roșie și pentru rubrica „Omul Anului”. Ambele au apărut pentru prima oară în 1927.

Time este una dintre cele mai influente reviste din lume. Stilul în care erau scrise articolele la început era inovativ și a fost copiat de jurnaliștii influențati de presa din SUA.

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.