Atacurile americane și israeliene asupra Iranului au adâncit paranoia președintelui rus și dorința sa de a câștiga în Ucraina. Ultima dată când Statele Unite și Israelul au bombardat Iranul, un reporter l-a întrebat pe Vladimir Putin cum ar fi reacționat dacă liderul suprem al Iranului ar fi fost ucis în atac. „Nici măcar nu vreau să discut despre asta”, a răspuns atunci președintele rus, relatează POLITICO.
Nouă luni mai târziu, după ce ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis într-un atac țintit condus de Israel și susținut de SUA, Putin nu a avut de ales, și a fost nevoit să răspundă.
Moartea liderului suprem al Iranului a declanșat două dintre cele mai profunde instincte ale lui Putin: o paranoia adânc înrădăcinată în legătură cu propria longevitate și o dorință de supraviețuire politică definită de victoria asupra Ucrainei – indiferent de preț.
Ambele au fost evidențiate într-o scurtă declarație publicată pe site-ul Kremlinului, în care Putin a denunțat uciderea lui Khamenei drept „o crimă comisă prin încălcarea cinică a tuturor normelor moralității umane și a dreptului internațional”.
A fost o reacție mai puternică decât cea de după capturarea, la începutul acestui an, a unui alt fost aliat al Rusiei – Nicolas Maduro în Venezuela.
Și totuși, Putin, în mod notabil, nu a numit țările din spatele crimei.
Mentalitatea de buncăr
În cercurile rusești, moartea lui Khamenei a evocat comparații cu căderea unui alt dictator.
Imaginea, filmată cu un telefon mobil, în care Muammar Gaddafi din Libia a fost bătut până la moarte în urma unei intervenții conduse de NATO în 2011 l-a lăsat pe Putin „perplex”, potrivit jurnalistului rus Mihail Zigar.
„Au arătat întregii lumi cum a fost ucis, acoperit de sânge”, a declarat Putin, vizibil furios, în timpul unei conferințe de presă televizate la acea vreme cu titlul „Asta e democrație?”
În mai 2012, la scurt timp după răsturnarea lui Gaddafi, Putin a revenit la președinție după o perioadă de mandat ca prim-ministru. A preluat această funcție cu o misiune aparentă de a se rupe de Occident și de a eradica disidența internă, pe care a acuzat-o că încearcă să colaboreze cu dușmanii Rusiei pentru a înfăptui o schimbare de regim.
„Tocmai moartea lui Gaddafi a devenit un punct de cotitură în politica rusă – atât externă, cât și internă”, scrie Alexander Baunov, cercetător senior la Centrul Carnegie Rusia Eurasia cu sediul la Berlin.
Faptul că SUA și Europa au permis ca un lider global să fie răsturnat atât de brutal a fost considerat de Putin, un fost agent KGB, drept „culmea trădării”, a spus Baunov.
Odată cu trecerea anilor, Putin s-a cufundat într-o izolare tot mai mare.
În timpul pandemiei de Covid, demnitarii străini și oficialii ruși au fost obligați să stea la câțiva metri distanță de președintele rus. Interacțiunile cu publicul au fost și sunt încă atent coregrafiate.
Regretatul lider al opoziției ruse, Alexei Navalnîi, l-a numit „faimosul bunic din buncăr”, o aluzie la ancheta echipei sale privind un palat fastuos despre care se presupune că ar fi deținut de Putin, și care include o rețea de tuneluri săpate la 50 de metri sub pământ.
„Ne vor ucide”
Evenimentele recente nu au făcut decât să adâncească paranoia lui Putin.
Răsturnarea a doi aliați ai Rusiei – Maduro și Khamenei – într-o succesiune rapidă, i-a determinat pe unii comentatori pro-Kremlin să încalce ceea ce a fost o regulă informală de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: Evitați să criticați deschis SUA sau pe președintele american.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a scris că atacul SUA asupra Iranului a dezvăluit „adevărata față” a lui Trump.
Prezentatorul de televiziune și propagandistul rus Vladimir Soloviov a acuzat SUA că se comportă „ca un prădător”, folosind diplomația pentru a face „prada să-și lase garda jos, înainte de a-i înfige colții în gât”.
„Înțelegem oare că discuția despre Iran este și o discuție despre Rusia?”, i-a întrebat el pe telespectatorii săi.
Alexander Dughin, propagandistul ultranaționalist al Kremlinului și pro-război, a avertizat că Washingtonul ar putea plănui să facă același lucru cu Rusia.
„Unul câte unul, aliații noștri sunt eliminați sistematic”, a scris el. „Este clar cine urmează, și este clar ce înseamnă cu adevărat negocierile cu un astfel de inamic”, a continuat el, referindu-se la discuțiile de pace în curs, mediate de SUA, cu Ucraina.
Publicația pro-Kremlin Segodnia.ru a expus lucrurile fără menajamente, într-un articol de opinie intitulat: „Cum vor să ne omoare”.
Cu ochii pe premiu
Kremlinul, în schimb, a adoptat un ton mult mai diplomatic.
La o zi după ce Putin a denunțat uciderea lui Khamenei, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, și-a exprimat „profunda dezamăgire” față de eșecul discuțiilor dintre SUA și Iran, exprimând totodată „profunda apreciere” pentru eforturile SUA de a negocia pacea cu Ucraina.
Dar, a adăugat el, „în primul rând, avem încredere doar în noi înșine și ne apărăm propriile interese”.
Mesajul a fost clar: Putin nu va permite ca sentimentele sale față de Iran să-i stea în calea obiectivelor sale în Ucraina.
„Cea mai importantă armă a sa în acest conflict a fost dorința și capacitatea administrației Trump de a pune presiune pe ucraineni și europeni”, a declarat Sam Greene, profesor de politică rusă la King’s College London. „Așadar, nu există absolut niciun motiv pentru ca el să renunțe la această armă.”
Indiferent ce ar putea simți președintele rus personal, acțiunile sale arată însă pragmatism. „Putin nu își va risca securitatea personală, a regimului său, ori viziunea sa asupra securității naționale a Rusiei pentru a-i ajuta pe iranieni, nord-coreeni, chinezi sau pe oricine altcineva”, a spus Greene.
„Putin știe bine cum părăsesc dictatorii funcția: Fie arestați, fie într-un sicriu”
Pentru Moscova, criza iraniană are și unele avantaje, printre care perspectiva unor prețuri mai mari la petrol, divergențele dintre Europa și SUA în ceea ce privește modul de gestionare a consecințelor războiului și distragerea atenției Washingtonului de la „operațiunea militară specială” din Ucraina.
Acțiunile lui Trump contribuie, de asemenea, la consolidarea discursului său intern și internațional despre pericolele hegemoniei occidentale.
Mai mult, Putin are un factor de descurajare de care nici Gaddafi, nici Khamenei nu s-au bucurat – cel mai mare arsenal nuclear din lume.
Însă armele nucleare nu oferă nicio protecție împotriva amenințărilor din interior. Dacă aceste căderi ale liderilor aliați îi va acutiza temerile lui Putin, este probabil ca acestea să se concentreze mai puțin pe rachetele NATO și mai mult pe intrigile de palat.
Președintele rus știe la fel de bine ca oricine că dictatorii care acumulează la fel de multă putere și pentru o perioadă la fel de lungă ca Putin tind să părăsească funcția în unul din două moduri, a spus Greene: „Fie arestați, fie într-un sicriu.”
Editor : Liviu Cojan