
Judecătorul Curții Constituționale Dacian Dragoș afirmă că nu a fost luată încă o decizie privind legea referitoare la pensiile magistraților, deși sesizarea se află pe masa CCR din luna octombrie, deoarece este vorba despre „o lege mai greu de analizat, din multe perspective”. Magistratul spune însă că impasul va fi depășit „în curând”, relatează News.ro.
Legea pensiilor magistraților, „mai greu de analizat”
Judecătorul CCR a vorbit, joi seară, la Antena 3, despre obiecțiile de neconstituționalitate care vizează legea pensiilor magistraților, dosar aflat de câteva luni în analiza Curții Constituționale.
Întrebat de ce nu există încă o decizie, Dacian Dragoș a explicat că „este o lege mai greu de analizat, din multe perspective”.
Ea este încă în analiză la Curtea Constituţională, de aceea mă voi limita să spun că şi colegii mei chiar i-am văzut că acţionează cu bună credinţă şi din perspectiva propriei conştiinţe.
„Sigur că există păreri diferite cu privire la această lege şi în societate şi în cadrul magistraturii, cum spuneaţi. Aceste lucruri se reflectă şi în Curtea Constituţională. Sunt lucruri care probabil se blochează din această perspectivă”, a declarat acesta.
„Acest impas se va depăși în curând”
Magistratul susține că blocajul actual nu va dura mult.
„Acest impas se va depăşi în curând”, a afirmat judecătorul CCR.
El a respins ideea modificării legii de fiecare dată când apar dificultăți în procesul de analiză.
„Chestiunile astea – că se discută şi de modificarea legii şi aşa mai departe – nu cred că pentru fiecare impas din acestea trebuie modificată legea, pentru că atunci nu mai avem stat de drept şi modificăm legile de fiecare dată numai ca să rezolvăm nişte chichiţe din astea mici care mai pot să apară din când în când”, a mai spus acesta.
Potrivit lui Dacian Dragoș, Curtea Constituțională a României își desfășoară activitatea în mod normal, în ciuda întârzierilor.
Curtea Constituţională este funcţională şi poate să îşi facă treaba.
Acesta a explicat că instituția are un volum ridicat de activitate:
„Sigur, unele legi sunt mai greu de trecut, altele mai uşor de trecut. Are o activitate extrem de intensă Curtea Constituţională, pentru că, pe lângă legile acestea care vin înainte de promulgare, avem foarte multe excepţii de neconstituţionalitate din spate, până de prin anii 2021 chiar, de rezolvat, aşa că nu este aceasta singura activitate”, a mai explicat el.
Reacția la presiunea publică privind pensiile speciale
Întrebat despre percepția publică larg răspândită potrivit căreia pensiile speciale ar trebui eliminate, Dacian Dragoș a subliniat din nou complexitatea deciziei.
Este o decizie grea, fiecare judecător e cu conştiinţa proprie şi cu propriile principii pe care şi le aplică în operaţionalizarea acestor analize pe legile care vin în faţa Curţii şi efectiv este o lege dificilă, unde nu a existat o până la urmă o decizie luată şi datorită faptului că s-au mai analizat documente şi aşa mai departe, dar nu vreau să spun mai multe din cauza faptului că e încă în lucru, ca să spunem aşa.
„Dar eu chiar cred că în curând vom avea o decizie şi pe legea pensiilor”, a adăugat el.
Cine răspunde dacă România pierde bani din PNRR
În contextul riscului de a pierde fonduri europene din PNRR din cauza nerezolvării acestui jalon, judecătorul CCR a declarat că: „Toţi suntem de vină”.
„România este de vină, de la decidenţii politici până la (…) şi sigur şi instituţiile, pentru că nu putem acuza numai Curtea Constituţională de aceste lucruri şi să punem pe Curtea Constituţională, pentru că ştiţi că asta cu legile pe partea de pensii se discută de multă vreme şi reformele au stagnat şi s-au împotmolit încă înainte de a fi această ultimă formă a legii (…) Nu este căderea mea să spun cine este de vină”, a mai spus acesta.
Curtea Constituțională a României a amânat pentru a patra oară pronunțarea asupra obiecțiilor de neconstituționalitate privind Legea pensiilor de serviciu ale magistraților, stabilind un nou termen pentru data de 11 februarie.
Editor : Ș.A.

