Cu 3.000 de nave blocate și petrolul global amenințat, Occidentul se luptă să spargă blocada „infernală” a Iranului asupra acestei artere vitale a lumii, scrie The Times într-un amplu material dedicat modalităților în care Strâmtoarea Ormuz poate fi apărată și în care prezintă mai multe czuri de vapoare lovite în timp ce traversau apele amenințate de Iran.
Apelul de urgență a anunțat că a izbucnit un incendiu în sala motoarelor. Echipajul navei Mayuree Naree a fost nevoit să abandoneze nava. Fiind unul dintre miile de tancuri și nave de marfă blocate care așteptau să treacă prin Strâmtoarea Ormuz, vaporul thailandez părea să fi avut norocul să treacă prin ochiul acului miercuri, când a fost lovit de focul iranian la scurt timp după ce a intrat pe ruta maritimă din Emiratele Arabe Unite.
Toți membrii echipajului, cu excepția a trei, care sperau să traverseze Ormuz pentru a ajunge la Kandla, în India, au fost salvați de marina vecinului Oman, dar Iranul abia începuse să-și demonstreze amenințarea asupra unei porțiuni de apă de 38 de kilometri, prin care curge 20% din rezervele mondiale de petrol. Până la mijlocul dimineții, era clar că alte două nave fuseseră lovite în primele ore ale zilei: nava container ONE Majesty, sub pavilion japonez, lovită la 45 de kilometri nord-vest de Ras Al Khaimah, în Emiratele Arabe Unite; și nava Star Gwyneth, sub pavilionul Insulelor Marshall, un vrachier, la aproximativ 90 de kilometri nord-vest de Dubai.
Cu o seară înainte, la granița sudică a Iranului, cerul nopții fusese luminat ca un foc de artificii, când trupele americane au aruncat în aer două mici ambarcațiuni de atac rapid care se ascundeau în apele puțin adânci. Câteva secunde mai târziu, imagini video declasificate publicate de Comandamentul Central al SUA au arătat că o altă navă a fost lovită de o rachetă, apoi încă una, lăsând ambarcațiunile cuprinse de flăcări.
Pregătiți-vă pentru petrolul la 200 de dolari barilul
De aproape două săptămâni, au existat avertismente că războiul cu Iranul va paraliza transportul maritim prin Golf, determinându-l pe președintele Trump să promită escortă navală prin strâmtoare „cât mai curând posibil”, jurând: „Indiferent ce se va întâmpla, Statele Unite vor asigura FLUXUL LIBER DE ENERGIE către LUME. PUTEREA ECONOMICĂ și MILITARĂ a Statelor Unite este CEA MAI MARE DE PE PĂMÂNT. Vor urma și alte acțiuni.”
Și Teheranul promite că vor urma și alte acțiuni, oferind un răspuns dur la protestele internaționale tot mai puternice față de atacurile asupra transportului comercial maritim. Comandanții militari ai regimului l-au avertizat miercuri pe Trump să se „pregătească” pentru o creștere a prețului petrolului la 200 de dolari pe baril, pe măsură ce conflictul se intensifică, trecând de la o abordare de „lovituri reciproce” la „atacuri continue” asupra transportului maritim.
Strâmtoarea devine rapid un iad pentru orice navă care îndrăznește să treacă prin ea și, în ciuda faptului că armata SUA a fost dislocată în regiune, inclusiv 50.000 de militari, nu se poate face prea mult pentru a opri atacurile iraniene. Asigurarea securității în Ormuz nu va fi ușoară nici acum, nici în viitor, avertizează experții, deoarece Iranul „se gândește la asta și se pregătește de zeci de ani”.
Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a declarat că a lovit navele miercuri, după ce acestea au ignorat avertismentele de a se opri. Acestea au fost „lovite de proiectile iraniene și oprite după ce au ignorat avertismentele forțelor navale ale IRGC”, se arată într-un comunicat. Comandantul marinei, Alireza Tangsiri, a declarat că „orice navă care intenționează să treacă trebuie să obțină permisiunea Iranului”.
Estimările variază, dar se spune că peste 3.000 de nave sunt blocate în Golf, așteptând să treacă prin punctul de trecere de la Ormuz. În total, aproximativ 4% din transportul maritim global este blocat, potrivit analiștilor.
Peter Aylott, de la Camera de Transport Maritim din Marea Britanie, a declarat pentru Times Radio că transportul maritim care trece prin strâmtoare a scăzut de la 100 de nave pe zi la mai puțin de cinci, în majoritate iraniene. Riscul unui atac înseamnă că majoritatea navelor nu vor putea să se deplaseze, a spus el. Săptămâna trecută, Iranul a atacat o navă container egipteană, iar când un remorcher de salvare a venit să o remorcheze în siguranță, aceasta a fost distrusă, „cu pierderea a probabil patru până la opt membri ai echipajului”.
Recurgerea la rezervele de petrol
În încercarea de a calma temerile, Agenția Internațională pentru Energie a anunțat cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istoria sa de 50 de ani, pentru a stabiliza piețele. Alianța formată din 32 de țări și care a fost creată ca răspuns la criza petrolului din 1973-1974 a convenit să elibereze 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice, mai mult decât dublul recordului anterior de 182 de milioane de barili din timpul invaziei Ucrainei din 2022.
Oficialii Pentagonului subliniază că amenințarea nu rămâne fără răspuns, afirmând că, în cadrul campaniei aeriene, până în prezent au fost lovite peste 60 de nave iraniene, inclusiv marți, ultima dintre cele patru nave de război din clasa Shahid Soleimani fiind „scoasă din luptă” într-o serie de raiduri care au distrus 16 nave miniere în apropierea strâmtorii.
America a avertizat civilii să evite porturile din apropierea strâmtorii. Într-o declarație publicată online, Comandamentul Central al SUA (Centcom) a afirmat că forțele navale iraniene au poziționat nave și echipamente militare în porturile civile care deservesc traficul maritim comercial. „Această acțiune periculoasă pune în pericol viețile unor oameni nevinovați”, a adăugat acesta, înainte de a sugera că ar putea lovi în curând aceste zone.
„Porturile civile utilizate în scopuri militare își pierd statutul de protecție și devin ținte militare legitime în conformitate cu dreptul internațional”, se arată în mesaj. „[Centcom] îndeamnă civilii din Iran să evite imediat toate instalațiile portuare în care operează forțele navale iraniene. Lucrătorii portuari iranieni, personalul administrativ și echipajele navelor comerciale ar trebui să evite navele militare iraniene și echipamentele militare.”
Într-un discurs video de miercuri, amiralul Brad Cooper, comandantul Centcom, a declarat: „De ani de zile, regimul iranian amenință transportul comercial în apele internaționale. Misiunea noastră este să punem capăt capacității lor de a-și proiecta puterea și de a hărțui transportul maritim în strâmtoarea Hormuz.”
Atacurile SUA – efectuate în valuri aproape în fiecare oră – au fost „imprevizibile, dinamice și decisive”, a adăugat el.
Finalizarea misiunii, așa cum a subliniat Cooper, va dura ceva timp. Iranul are peste 5.000 de mine în arsenalul său și 1.000 de nave care așteaptă să le lanseze, potrivit foștilor șefi militari.
Bărci de pescuit și mine ascunse
Subliniind amploarea sarcinii care urmează, Tom Sharpe, un fost comandant al Marinei Regale specializat în războiul cu mine, a spus că există peste 1.000 de dhow-uri – bărci de pescuit din lemn pentru amplasarea minelor. CNN a raportat că Iranul a amplasat câteva zeci de mine în strâmtoare în ultimele zile, potrivit a două persoane familiarizate cu serviciile de informații americane. Serviciile de informații britanice și NATO monitorizează, de asemenea, cu îngrijorare această activitate.
Una dintre surse a declarat că, deși minarea nu era încă extinsă, Iranul dispunea încă de 80-90% din bărcile sale mici și minele aferente. În teorie, forțele sale ar putea amplasa sute de mine în calea navigabilă, deși, în practică, este nevoie să amplaseze doar câteva pentru a speria navele comerciale. O sursă NATO a declarat: „Suntem atenți, monitorizăm situația. Nu este bine pentru impactul asupra economiei globale. Putem judeca doar pe baza a ceea ce vedem, iar sunt atât de multe lucruri pe care nu le vedem.”
Trump a declarat marți într-o postare pe Truth Social: „Dacă Iranul a amplasat mine în strâmtoarea Ormuz, și nu avem rapoarte în acest sens, vrem ca acestea să fie îndepărtate, IMEDIAT!”
Se crede că până acum au fost vizate cel puțin 14 nave comerciale în strâmtoare, dar marina americană a refuzat cererile aproape zilnice ale industriei navale pentru escortă militară de la începutul războiului cu Iranul, spunând că riscul de atacuri este prea mare pentru moment, potrivit unor surse familiarizate cu problema. Trump a afirmat că SUA sunt pregătite să asigure escortă navală ori de câte ori este necesar.
Președintele Macron al Franței, între timp, a declarat că dorește să organizeze escorte militare pentru navele container și tancurile petroliere care intră în strâmtoare „cât mai curând posibil”, deși orice astfel de misiune ar trebui să aștepte până când luptele se vor potoli. Marea Britanie poartă discuții cu aliații săi despre modul în care poate ajuta, deși starea precară a Marinei Regale înseamnă că are puțin de oferit.
Centcom a declarat: „Deși armata SUA nu poate garanta siguranța civililor în sau în apropierea instalațiilor utilizate de regimul iranian în scopuri militare, forțele americane vor continua să ia toate măsurile de precauție posibile pentru a minimiza daunele aduse civililor”.
Steve Prest, comodor în rezervă și fost director al departamentului de achiziții al marinei, a explicat „sarcina cu adevărat dificilă” care ne așteaptă. IRGC, care împreună cu marina tradițională a Iranului controlează efectiv strâmtoarea, dispune de o gamă largă de capacități, inclusiv nave de minare dispersate, bărci încărcate cu explozibili și baterii de rachete amplasate pe țărm. Bărcile mici ar putea lansa mine în roiuri, a adăugat el.
„Strategia lor nu este neapărat să câștige, ci să facă costul continuării operațiunii [Epic Fury] intolerabil”, a spus Prest.
Sharpe a spus că problema cu dhow-urile era că arătau ca niște bărci de pescuit. „Ele pot amplasa mine foarte repede, dar problema cu lovirea lor este că nu se va ști dacă este o mină sau o barcă de pescuit până când nu va fi prea târziu.”
Deși avioanele și navele de război americane pot ținti navele înainte ca acestea să amplaseze mine, eliminarea explozibililor odată ce aceștia sunt în mare este o altă problemă. Curățarea strâmtorii cu forța militară în timpul unui conflict regional este diferită de curățarea acesteia în timp de pace. O astfel de misiune ar dura mult timp și ar necesita nave și echipament adecvat care să fie expuse pericolului. Dragele de mine sunt de obicei slab protejate și nu sunt proiectate să funcționeze sub foc.
„Curățarea minelor sub foc ar avea un cost foarte mare. Trebuie să elimini riscul de foc înainte de a putea curăța minele”, a spus Prest, care este și membru asociat al Royal United Services Institute. Ar fi nevoie de o „bubble of security” (bulă de securitate) pentru a proteja navele de luptă împotriva minelor care își fac treaba, a explicat el. Astfel de provocări sunt motivul pentru care marile forțe navale vin cu soluții autonome, deși multe dintre ele nu sunt încă gata pentru operațiuni.
Odată ce minele sunt eliminate, un convoi condus de SUA pentru a escorta navele prin strâmtoare ar necesita supraveghere constantă și un inel de protecție format din avioane și elicoptere gata să doboare orice amenințare. Prest a adăugat:
„Ar trebui să vă asigurați că ați eliminat amenințările de-a lungul coastei și să asigurați supravegherea din aer. Pentru a face acest lucru, ar trebui să vă ocupați de apărarea aeriană inamică. Acest lucru nu se va întâmpla în următoarele câteva zile. Va fi nevoie de timp pentru a-l stabili și menține și pentru a demonstra transportatorilor maritimi că riscul este suficient de mic pentru ca ei să poată trece.”
Blocada amenință monarhiile din Golf, ale căror economii se bazează pe exporturile de energie. Abbas Dahouk, colonel în rezervă și fost consilier militar superior la Departamentul de Stat al SUA și atașat militar în Arabia Saudită, a sugerat că, deși saudiții vor încerca să mențină strâmtoarea deschisă, este „puțin probabil să încerce să exercite un control militar direct sau să se confrunte cu Iranul chiar în punctul de strangulare”. În schimb, a spus el, Riadul ar prefera „o abordare prudentă, bazată pe coaliție, contribuind cu supraveghere, acoperire aeriană și apărare antirachetă și escorte navale limitate în apele mai sigure ale Golfului, bazându-se în același timp pe leadershipul SUA pentru operațiunile de securitate maritimă cu risc ridicat”.
Saudiții ar putea fi mulțumiți să vadă că inamicul lor regional de lungă durată continuă să fie degradat de bombardamentele americane. Regatul are, de asemenea, o linie de salvare sub forma unui oleoduct, construit în 1988 în timpul războiului Iran-Irak – când Iranul a minat Ormuz – care a redus „dependența de un singur punct de strangulare maritim”, a spus Dahouk. „Astăzi servește ca o linie de salvare strategică, dar nu înlocuiește complet Ormuz.”
Trupe pe teren?
Deocamdată, oficialii din regiune speră că marina americană ar putea escorta transporturile maritime pentru a reduce riscul. Chiar și această strategie nu ar „garanta pe deplin siguranța transportului”, a spus Dahouk, având în vedere „amenințările asimetrice iraniene, inclusiv mine, drone, rachete și ambarcațiuni de atac rapid”. S-ar putea să se înregistreze o schimbare către exportul unei cantități mai mari de petrol saudit din Marea Roșie, dar, așa cum a subliniat Dahouk, acest lucru „creează o nouă vulnerabilitate, deoarece tancurile petroliere trebuie să treacă pe lângă zone în care mișcarea Houthi din Yemen și-a demonstrat capacitatea de a ataca traficul maritim folosind rachete și drone”.
Nick Childs, cercetător principal pentru forțele navale și securitatea maritimă la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, a declarat: „Acțiunea SUA poate reduce amenințarea, dar, la fel ca în cazul Houthi din Marea Roșie, nu o poate elimina în totalitate. Experiența campaniei anti-navigație a Houthi în Marea Roșie și în jurul acesteia a arătat că chiar și atacurile sporadice relativ limitate pot trezi îngrijorarea operatorilor navali. Și chiar și capacitățile reziduale ale Iranului pot fi mai mari decât cele ale Houthi.”
Pentru mulți observatori, în afară de schimbarea regimului, există o singură modalitate de a garanta trecerea navelor: prezența trupelor terestre. „Neutralizarea completă a amenințărilor IRGC, cum ar fi bateriile de rachete de coastă, operațiunile de minare maritimă sau bazele de lansare ale milițiilor din regiune, necesită în cele din urmă un anumit nivel de control fizic sau o prezență susținută pe uscat, fie că este exercitată de forțele partenere, fie că este vorba de operațiuni speciale limitate și țintite”, a declarat Dahouk.
„În termeni practici, tehnologia și puterea navală pot conține și gestiona o criză pe mare, dar securitatea durabilă a punctelor critice maritime necesită un anumit grad de influență sau control pe uscat, chiar și fără o desfășurare convențională la scară largă pe teren.”
Editor : B.E.