
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) subliniază, într-un comunicat de presă transmis pe 18 februarie, că „a luat act” de decizia prin care Curtea Constituțională a declarat modificările aduse pensiilor speciale ale magistraților drept constituționale. CSM menționează că noul cadru legislativ „va produce efecte grave asupra funcționării sistemului judiciar”.
„Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României privind conformitatea Proiectului de lege în domeniul pensiilor de serviciu ale magistraţilor cu Constituţia României, deciziile instanţei constituţionale fiind general obligatorii pentru întreaga societate”, a transmis CSM, printr-un comunicat de presă.
CSM subliniază că noul cadru legislativ „va produce efecte grave asupra funcționării sistemului judiciar”.
„Creşterea din nou a vârstei de pensionare a magistraţilor şi eliminarea pensiei de serviciu nu doar că riscă să genereze plecări din sistemul judiciar, ci transformă profesia de magistrat într-una neatractivă pentru noile generaţii de profesionişti ai dreptului”, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii.
Forul mai arată că România are un deficit „mare de magistrați”, că judecătorii au de patru ori mai multe dosare înregistrate decât media europeană și că recrutarea de personal în sistem este dificilă și acuză puterea politică și executivă că au ignorat aceste probleme.
„În raport de consecinţele directe asupra protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, Consiliul este obligat să identifice măsuri optime de normare a activităţii pentru a evita ca justiţia din România să intre într-un colaps sistemic inevitabil. O justiție de calitate nu poate fi imaginată decât în condițiile atingerii standardelor europene în materia volumului de cauze și ale efortului uman pentru soluționarea acestora”, potrivit sursei citate.
CSM punctează că modificările aduse pensiilor magistraților impun „reanalizarea regimului incompatibilităților și interdicțiilor magistraților”.
„Totodată, Consiliul apreciază că ar fi fost esenţială analiza Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la respectarea garanţiei de independenţă a justiţiei prin noul proiect de lege, însă această posibilitate există în continuare și poate fi valorificată în situaţii individuale cu care instanţele judecătoreşti vor fi învestite”, a mai transmis CSM.
La polul opus, președintele Nicușor Dan a catalogat decizia CCR drept „un gest de echitate așteptat de societate”, în timp ce premierul Ilie Bolojan a spus că se vor face demersuri pentru recuperarea banilor din PNRR.
Citește și: CCR declară constituțională legea care taie pensiile și mărește vârsta de pensionare a magistraților
Editor : M.G.

