Corneliu Bjola, despre amenințarea lui Trump de a scoate SUA din NATO: „O tactică de a pune presiune pe europeni”

0
4
corneliu-bjola,-despre-amenintarea-lui-trump-de-a-scoate-sua-din-nato:-„o-tactica-de-a-pune-presiune-pe-europeni”
Corneliu Bjola, despre amenințarea lui Trump de a scoate SUA din NATO: „O tactică de a pune presiune pe europeni”

Amenințarea lui Donald Trump cu privire la părăsirea NATO reprezintă o nouă tactică de e pune presiune pe europeni, consideră profesorul de științe politice Corneliu Bjola. El explică într-un interviu pentru „În fața ta” de la Digi24 că această strategie a fost folosită și în trecut atunci când liderul SUA a pus presiune pe Europa pentru a cheltui mai mult pentru apărare. Totuși, profesorul remarcă că acest semnal poate fi și un semnal de încurajare pentru Rusia.  

Emisiunea „În fața ta” poate fi urmărită live la Digi24 de la ora 14.00

Președintele american Donald Trump a lansat amenințări fără precedent la adresa NATO în această săptămână, înfuriat de refuzul aliaților SUA de a se alătura războiului împotriva Iranului. În acest context, Politico a discutat experți pentru a vedea ce opțiuni are liderul de la Casa Albă și cât de realiste sunt acestea.

Întrebat despre amenințarea lui Donald Trump cu privire la retragerea SUA din NATO dacă aliații nu se vor alătura războiului din Iran, profesorul de științe politice Corneliu Bjola a explicat că este vorba de o tactică a liderului american. 

„Trebuie să înțelegem puțin contextul în care această declarație este făcută, că președintele Trump a mai făcut această declarație dacă nu aducem aminte și în timpul primului mandat și era o un fel de tactică, să spunem o tactică retorică, de a pune presiune pe europeni la momentul respectiv, de a mări cheltuielile militare, era o tactică de a pune presiune, de a determina europenii să investească mai mult în apărare.

Declarația care a fost făcută astăzi este un alt context, este în contextul loviturilor militare împotriva Iranului și a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, când europenii au refuzat să participe, în ciuda insistențelor părții americane, să participe la ce solicita administrația americană, deblocarea Strâmtorii Urmuz prin vasele lor. Europenii au motivele lor să nu participe în acest moment, pentru că escaladarea pe care o văd în strâmtoare o văd foarte problematică din punct de vedere al securității și economiei lor”, a declarat expertul. 

El notează că semnalul dat de Trump ar putea încuraja Rusia și a amintit totodată de trupele americane retrase de pe continentul european. 

„Până în momentul de față, au fost publicate două documente importante, unul decembrie, unul în ianuarie de către administrația Trump, cel care se referea la Strategia națională de securitate și la Strategia de apărare. Al doilea a fost publicat în ianuarie. Mai lipsește un document, al treilea, care se referă la postura forțelor armate americane și care este făcut de Pentagon și se referă la unde își plasează Statele Unite trupele în jurul lumii.

Temerea a fost că o parte din ele, cele care sunt în Europa în momentul de față, vor fi retrase. Trupele americane care fac parte din contingentele NATO sunt în jur de 60.000 în momentul de față, plus cele 20.000 care oricum vor dispărea, cele aduse de Biden după 2022.

Și aici este o problemă, pentru că iarăși e o problemă de descurajare. Cum descurajezi un stat ostil? Asta a fost și motivul pentru care Biden a trimis 20.000 plus alte înzestrări militare. În care tu te retragi, lași un gol și forța de descurajare scade. Deci ăsta este un element pe care probabil îl vom vedea dacă se va adeveri, pentru că vedem, forțele americane sunt angajate în alte teatre de război sau în sfârșit, alte teatre importante, strategice”, a conchis Corneliu Bjola

Editor : I.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.