
Prețul motorinei standard, prognozat recent la 10 lei, ar putea să crească în continuare, avertizează Dumitru Chiselita, președintele Asociației Energia Inteligentă. Scăderi ale prețului ar fi posibile doar în cazul în care războiul din Ucraina s-ar încheia, scenariu considerat puțin probabil în prezent.
„Prognoza noastră a fost de acum trei săptămâni, 27 martie, o să fie 10 lei prețul motorinei standard. Se pare că am prognozat bine. Nu suntem la maximum posibil care exista, practic sunt situații în care putem să mai creștem. Ca atare, trebuie să avem în vedere și să fim pregătiți pentru aceste noi situații spre care ne îndreptăm.
De scăzut ar scădea prețurile dacă acum s-ar încheia războiul, am putea ajunge la un nivel de 9 lei la sfârșit an. Doar că în acest moment nu suntem deloc în scenariul acesta, toate scenariile spun că războiul va continua. Această continuare înseamnă o perspectivă a faptului că prețurile vor continua și încă nu suntem în scenariul în care să vorbim despre o scădere de prețuri, vorbim doar de o creștere care vor fi galopante”, a declarat Dumitru Chiseliță la Digi24.
Acesta susține că o soluție pentru a ține în frâu prețurile în contextul scumpirii combustibilului ar fi trecerea transportului de la auto spre feroviar.
„Variante ar fi, sunt țări care au apelat la aceste variante. În special de a muta transportul de pe șosea pe calea ferată sau alte mijloace. Dacă am muta pe calea ferată am avea posibilitatea să folosim energie electrică și asta ar duce la reducerea consumului de motorină”, susține președintele Asociației Energia Inteligentă.
Întrebat de ce Executivul amână luarea unei decizii, Chiseliță susține că statul colectează mai mulți bani odată cu creșterea prețului la pompă.
„Există două raționamente, unul ține de faptul că nu facem suficient de multe analize, nu facem calcule pentru a stabili încotro ne îndreptăm. Pe de altă parte, există interes colateral pentru astfel de situații, atunci când prețurile cresc diverse moduri de a colecta bani la bugetul de stat cresc. Atunci există această abordare de a lăsa lucrurile să se întâmple, pentru că ele înseamnă bani în plus”, a explicat Dumitru Chiseliță la Digi24.
Editor : A.R.

