Cele trei scenarii ale PSD privind guvernarea. Grindeanu, după reuniunea din Olt: „Lumea a exclus să mai continuăm în aceastâ formulă”

0
4
cele-trei-scenarii-ale-psd-privind-guvernarea.-grindeanu,-dupa-reuniunea-din-olt:-„lumea-a-exclus-sa-mai-continuam-in-aceasta-formula”
Cele trei scenarii ale PSD privind guvernarea. Grindeanu, după reuniunea din Olt: „Lumea a exclus să mai continuăm în aceastâ formulă”

Sorin Grindeanu le-a vorbit social-democraților din Olt despre trei scenarii privind guvernarea: să continue cu Ilie Bolojan, partidul să treacă în Opoziție sau să schimbe premierul. Liderul PSD a subliniat că membrii partidului s-au declarat nemulțumiți și au exclus continuarea în actuala formulă. „A fost ca la olteni, mai aprinși așa”, a spus Grindeanu. 

Scenariile discutate în PSD

„Eu am prezentat astăzi trei scenarii posibile: să rămânem în formula de acum, cu Ilie Bolojan premier, să trecem în Opoziție sau să existe o reconfigurare în interiorul Coaliției. Nu există alte scenarii”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul întâlnirii regionale cu social-democrații din Oltenia.

În privința atmosferei din sală, liderul PSD a mai precizat: „A fost ca la olteni, mai aprinși așa. Lumea a exclus astăzi să mai continuăm în această formulă”.

Întrebat ulterior la ce s-a referit prin „reconfigurare în interiorul Coaliției”, Grindeanu a lăsat de înțeles că social-democrații ar cere atât schimbarea premierului, cât și schimbări în ceea ce privește USR:

„Când am spus reconfigurare în cadrul coaliției proeuropene, am avut în vedere nu doar funcția de premier, ci și celelalte componente. Între PSD și USR există o istorie neprietenoasă de zece ani, încă de la înființarea acestora. Sunt lucruri pe care le-am spus în toată această perioadă.

Nu am cum să nu critic ce s-a întâmplat la Ministerul Mediului — să lași oamenii fără apă de Crăciun. La fel, unele excese legate de anumite numiri controversate la uzine de apărare. Sau să mă fac că nu le văd.”

„Bolojan nu s-a purtat ca un premier”

„Concluzia ședinței de astăzi e că prim-ministrul nu s-a purtat ca un premier. Când faci parte dintr-o coaliție în care cel mai mare partid nu e băgat în seamă lucrurile nu mai sunt constructive”, a mai spus Grindeanu. 

Editor : A.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.