Cătălin Drulă: Domnule Grindeanu, din cauza crizei dumneavoastră de leadership suferă o țară întreagă. Maturitate nu înseamnă scandal

0
1
catalin-drula:-domnule-grindeanu,-din-cauza-crizei-dumneavoastra-de-leadership-sufera-o-tara-intreaga.-maturitate-nu-inseamna-scandal
Cătălin Drulă: Domnule Grindeanu, din cauza crizei dumneavoastră de leadership suferă o țară întreagă. Maturitate nu înseamnă scandal

„În 10 ani în acest Parlament am văzut că acest microfon suportă multe şi că tupeul este o calitate apreciată în politică. Mă gândeam la asta ascultând cum unul dintre oamenii care a fost arhitectul situaţiei dezastruoase în care se găsea România în iunie anul trecut, când se găsea această guvernare, eram cu apa la gât, aproape în junk, după trei ani de guvernare Nicu şi Marcel. Acum gândirea magică cumva vrea să reediteze aceeaşi guvernare Nicu şi Marcel, fără USR la guvernare, să mergeţi înapoi la Oradea domnule Bolojan, nici cu AUR. Nu se poate, nu mai merge, nu mai e timpul ăla”, şi-a început Cătălin Drulă discursul la dezbaterea bugetului în Parlament.

„În zece ani, și știu că și mie mi se pare prea mult, în acest Parlament, am văzut că acest microfon suportă multe, și că în general că tupeul este o calitate apreciată în politică.

Mă gândeam la asta ascultând cum unul dintre oamenii care a fost arhitectul situației dezastruoase în care se găsea România în iunie, anul trecut, când a început această guvernare, eram cu apa la gât, aproape în junk, după trei ani de guvernare Nicu și Marcel.

Și acum, gândirea magică cumva vrea să reediteze această guvernare Nicu și Marcel. „Fără USR”, să nu fie la guvernare, „Să mergeți înapoi la Oradea, domnule Bolojan”, nici cu AUR…

Nu se poate! Nu mai merge, nu mai este timpul ăla. Orice construcție politică reîncălzită, sau speranța că s-ar putea reedita, este sortită eșecului. Și oamenii politici care au un flerși o maturitate, înțeleg asta.

Maturitate, domnule Grindeanu, nu înseamnă – că ați pronunțat acest cuvânt – să creezi permanent scandal.

Scandalul în această coaliție și în această guvernare este creat de dumneavoastră. Scandaluri aritificiale – ne fură unii apa din baraje, se întâmplă în fiecare zi tot felul de nenorociri care țin ocupată agenda publică câte două săptămâni, în timp ce lucrurile serioase, precum un protocol de guvernare în care ați semnat și dumneavoastră și v-ați angajat în această guvernare cu o alternanță la funcția de premier, cu obligația de a nu introduce amendamente care cresc deficitul bugetar și cre nu sunt agreate în coaliție.

„Lipsa acestei calități de a fi om de stat”

Toate aceste lucruri le încălcați, le călcați în picioare… Avocatul Poporului nu este încă numit pentru că ați avut o înțelegere subterană cu AUR, și din păcate, din cauza crizei dumneavoastră personale de leadershipsuferă această țară, care într-adevăr, așa cum au spus câțiva dintre antevorbitori se găsește într-o situație grea, într-un context global – criza petrolului, război, prețuri mari – și în această situație preocuparea este despre cum schimbăm premierul altui partid, despre cum putem face formulare de guvernare în care niște miniștri care își fac treaba, ca cei de la USR, să nu se mai regăsească în guvern, nu se înțelege de ce.

I-am auzit pe unii dintre colegii dumneavoastră, aproape obsedați de acest lucru, nu știu, domnul Ponta dacă mai e în PSD, sau nu mai e, dar în ultimele zile are un discursabsolut vitriolic, aproape nazist la adresa USR, toate aceste lucruri nu au de a face cu ideea de om de stat.

Și exact lipsa acestei calități de a fi om de stat, și în cazul domnului Ciolacu, predecesorul dumneavoastră și umbra care vă stă deasupra, și în cazul domnului Ciucă și mai ales a lui Iohannis, cel care a patronat acest regim falimentar ne-au adus în această situație.

Înțelegeți ceva și înțelegeți în ceasul al 12-lea să vă asumați să fiți oameni de stat, să fiți maturi, să lăsați acest scandal la o parte și să vă respectați cuvântul dat”, a declarat Cătălin Drulă în Parlament.

Editor : Liviu Cojan

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.