Casa Albă a modificat digital imaginea unei femei arestate după un protest faţă de ICE

0
1
casa-alba-a-modificat-digital-imaginea-unei-femei-arestate-dupa-un-protest-fata-de-ice
Casa Albă a modificat digital imaginea unei femei arestate după un protest faţă de ICE

Casa Albă a publicat o imagine modificată digital a unei femei arestate joi, într-un caz prezentat public de procurorul general al SUA, Pam Bondi, astfel încât aceasta să pară că plânge dramatic și are pielea mai închisă decât în realitate, arată o analiză a imaginii realizată de The Guardian, potrivit News.ro. 

Femeia, Nekima Levy Armstrong, a fost una dintre cele trei persoane arestate joi în legătură cu o demonstraţie care a perturbat slujbele religioase de duminică din St. Paul, Minnesota.

Protestatarii au susţinut că unul dintre pastori, David Easterwood, era director interimar al biroului din St. Paul al Serviciului pentru Imigraţie şi Vamă (ICE). Pam Bondi a anunţat arestările pe reţelele sociale joi dimineaţă.

Secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, a publicat o imagine a arestării lui Armstrong la ora 10:21 joi, la mai puţin de o oră după anunţul lui Bondi.

Fotografia arată un agent al forţelor de ordine, cu faţa estompată, escortând-o pe Armstrong, care pare să fie încătuşată. Armstrong, îmbrăcată complet în negru, pare calmă şi stăpână pe sine în imagine.

Puţin peste 30 de minute mai târziu, Casa Albă a publicat o altă imagine a arestării lui Armstrong, în care aceasta apare plângând. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a redistribuit imaginea. Fotografia publicată de Casa Albă este modificată, a constatat o analiză realizată de The Guardian.

The Guardian a suprapus fotografia publicată de Casa Albă peste cea postată de Kristi Noem şi a constatat că agenţii forţelor de ordine din ambele imagini se aliniază perfect, confirmând că este vorba despre aceeaşi fotografie.

Există şi alte similitudini între imagini: o persoană neidentificată poate fi observată în acelaşi loc, în spatele agentului care efectuează arestarea, iar braţul acestuia pare să fie poziţionat în spatele lui Armstrong exact în aceeaşi manieră.

„Meme-urile vor continua”

Întrebată dacă imaginea a fost modificată digital, Casa Albă a răspuns trimiţând o postare de pe platforma X a lui Kaelan Dorr, director adjunct de comunicare.

„DIN NOU, pentru cei care simt nevoia să apere din reflex autorii unor infracţiuni odioase din ţara noastră, vă transmit acest mesaj: aplicarea legii va continua. Meme-urile vor continua. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni”, a declarat el.

Contul de X al Casei Albe, care are aproximativ 3,5 milioane de urmăritori, a publicat cel puţin 14 postări realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump, a relatat Poynter în octombrie.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.