
În mai multe zone din România a început deja să ningă, iar pentru București sunt anunțate ninsori, miercuri seară. Meteorologii au emis de marți cod galben de vânt puternic, ninsori viscolite, strat de zăpadă, polei în 19 județe, iar până vineri dimineață, vor fi precipitații mixte și ninsori, în timp ce vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45-55 kilometri pe oră. Stratul cel mai consistent de zăpadă se va depune în Oltenia, dar și zona Carpaților Meridionali unde va fi un strat de aproximativ 25 de centimetri, a anunțat la Digi24 Oana Păduraru, meteorolog la ANM.
„Ninsorile vin, dar vin odată cu Moș Crăciun pentru că ninsorile în partea de sud a țării își vor face simțită prezența mai ales în jumătatea sudică a Oltenia, Munteniei, dar și în Dobrogea în orele serii, dar mai ales la noapte. Așa că ne așteptăm ca fulgii de zăpadă să fie văzuți în cursul serii și a nopții care urmează, iar stratul mai consistent de zăpadă va fi în zona Olteniei, unde de altfel și în prima zi de Crăciun până spre orele serii va continua să ningă, dar și în zona Carpaților Meridionali, unde se va depune de asemenea un strat mai consistent de zăpadă, până în jurul a 25 centimetri. Nu scapă de ninsori nici restul zonelor țării. În Transilvania, la nivel local, iar în Moldova chiar cea mai mare parte a Moldovei însă vor fi ninsori slabe cantitativ”,a declarat Oana Păduraru, meteorolog al ANM, miercuri pentru Digi24.
„Mai ferite de astfel de fenomene vor fi zona Crișanei și zona Maramureșului, însă dacă ne referim și la aspectul termic, abia de mâine încolo, din prima zi de Crăciun, răcirea va fi resimțită atât în partea de sud și de est a teritoriului, dar pe arii mai restrânse și în restul zonelor. O răcire chiar accentuată și având în vedere că încă vor mai fi intensificări ale vântului, se va amplifica senzația de rece în aceste zone, adică vom resimți mult mai puține grade. Tendința este ca temperaturi negative să regăsim și pe parcursul zilei, dar mai ales noaptea, când în estul Transilvaniei și în jumătatea nordică a Moldovei temperaturile vor ajunge chiar până la -12”, a completat ea.
Cum va fi vremea de Revelion
Oana Păduraru a adăugat vă va fi frig și în noaptea de Revelion, fiind și ninsori la munte.
„Din punct de vedere al precipitațiilor sau mai bine zis al ninsorilor, pentru că odată cu pătrundere a masei de aer rece nu mai vorbim deja de precipitații lichide. Ninsorile vor fi prezente până la finalul anului și chiar și noaptea de Revelion, în zonele montane. Nu vor fi ninsori consistente, dar având în vedere că va ninge aproape în fiecare zi, se va strânge ceva strat de zăpadă, mai ales la altitudini mai mari. Însă în zonele joase de relief vor fi ninsori slabe în aproape toate regiunile. Și în noaptea de Revelion putem să spunem că vom avea parte de frig, dar și de ninsori la munte. Probabilitate mai mare în nord-vest și centru și doar izolată în restul teritoriului, chiar și în Capitală. Din datele pe care le avem în momentul de față, este posibil să vedem câțiva fulgi de zăpadă în acea noapte”, a explicat Oana Păduraru, la Digi24.
Chestionată dacă se va păstra stratul de zăpadă depus, meteorologul ANM a precizat că „având în vedere că stratul care se va depune în Transilvania, în zona Moldovei, în Dobrogea și în Muntenia nu va fi unul foarte consistent, adică vor fi doar câțiva centimetri de strat până în jurul a 5-6 centimetri, putem să spunem că vedem pe zonele care nu prea sunt umblate, mă refer la zonele de câmpie, să spunem, sau zonele de deal”.
„Însă stratul consistent, așa cum spuneam, va fi în zona Olteniei. Și aici, desigur, va persista ceva mai mult timp, pentru că nu se întrevede nicio încălzire a vremii care să conducă la topirea acestui strat de zăpadă”, a concluzionat meteorologul ANM.
Editor : Ana Petrescu

